Brazilianul Neymar și Nike și-au încheiat colaborarea

Stefan Alexiu

Fotbalistul brazilian Neymar, starul echipei franceze de fotbal Paris Saint-Germain, şi compania de echipament sportiv Nike au încheiat colaborarea care dura de 15 ani, a anunţat concernul american.

 

„Eu confirm că Neymar nu mai este sportivul Nike”, a spus Josh Benedek, un purtător de cuvânt al grupului, într-un comunicat, fără a furniza detalii.

Nike a semnat cu Neymar pe când acesta avea 13 ani şi nu intrase în echipa profesionistă a lui Santos, emblematicul club al lui Pele, din statul Sao Paulo, driblingurile sale de la acea vreme devenind celebre pe internet.

Conform presei, atacantul echipei Braziliei (28 ani) ar fi în tratative cu Puma, rivalul german al lui Nike.

Neymar, cel mai bine plătit fotbalist din Franța

Site-ul brazilian UOL a avansat varianta conform căreia Neymar şi Nike au eşuat în găsirea unui acord privind valoarea remuneraţiei jucătorului pentru reînnoirea contractului. Negocierile între agenţi şi compania americană intraseră în impas de mai multe luni.

Magazinul Forbes, care îl clasează pe Neymar pe locul 7 al celor mai bine plătite celebrităţi din lume, estimează veniturile sale pentru anul acesta la 95,5 milioane dolari, inclusiv contractele de sponsorizare.

Vezi pe casoteca.ro cel mai bun purificator Sharp


Citeste si...  PSG donează un milion de euro sinistraţilor turci
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *