Dezmembrări auto la foc continuu, fără autorizaţii şi respectarea legislaţiei de mediu, au fost descoperite de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, de jandarmi şi poliţişti, în timpul descinderii organizate, miercuri, la Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, şi în zona de vest a Capitalei, aceştia confiscând 70 de tone de deşeuri fără acte de provenienţă şi aplicând amenzi în valoare de 190.000 de lei.
Vezi si Octavian Berceanu: Jumătate din București este poluat cu hidrogen sulfurat
Vor fi deschise cel puţin două dosare penale, potrivit unui comunicat al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM).
Miercuri dimineaţa, peste 100 de comisari de mediu, jandarmi şi poliţişti au descins în zonele fierbinţi din apropierea Bucureştiului, pentru verificarea legalităţii funcţionării centrelor de colectare a materialelor feroase, o sursă importantă de deşeuri reziduale pentru arderile ilegale şi depozitele necontrolate de pe domeniul public.
„Astăzi, am desfăşurat o acţiune de control, în colaborare cu colegii de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu şi Jandarmeria Română, cu sprijinul Prefecturii Judeţului Giurgiu, pentru depistarea eventualelor surse de materii prime ce conduc la incendierile care au loc şi în zona Bolintin Vale, unde avem o zonă fierbinte, cu foarte multe incendieri de deşeuri.
Surpriza a fost că, dacă anul trecut marea lor majoritate erau colectori de deşeuri, anul acesta s-au reprofilat şi au început să desfăşoare activitatea de dezmembrări auto, bineînţeles nelegală. Dintre unităţile controlate, nu am găsit nicio societate care să aibă autorizaţie de mediu pentru această activitate. Dezmembrarea vehiculelor scoase din uz se face în condiţii improprii, de multe ori direct pe pământ, fără o colectare a fluidelor periculoase şi fără o separare a tipurilor de deşeuri. Depozitele sunt pline cu deşeuri care urmează să fie aruncate sau incendiate pe câmpuri, cum ar fi anvelope sau alte părţi componente ale autovehiculelor, care nu pot fi valorificate. În afara aplicării sancţiunilor contravenţionale, s-a procedat şi la confiscarea deşeurilor pentru care nu s-a putut dovedi provenienţa, situaţie în care le considerăm deşeuri abandonate. Facem o promisiune fermă, că vom reveni, mai des decât se aşteaptă”, a declarat comisarul general al GNM, Mărioara Gătej.
În urma descinderilor, au fost confiscate 70 de tone de deşeuri fără acte de provenienţă, precum şi 25 de vehicule scoase din uz şi au fost aplicate şase amenzi, în valoare totală de 190.000 de lei. Totodată, vor fi deschise cel puţin două dosare penale, însă bilanţul inspecţiilor nu s-a încheiat, mai multe companii fiind încă în verificări.
Controalele vor continua şi în zilele următoare, iar specialiştii GNM pregătesc mai multe propuneri de modificare a legislaţiei de mediu, menite să reducă la maximum aceste practici ilegale, se mai precizează în comunicat.