Bucureştiul a ajuns la 500.000 pensionari și 15.776 şomeri

Valentina Constantin

Numărul persoanelor cu un loc de muncă a fost mai mare în București, la sfârșitul lunii noiembrie 2018, față de aceeași perioadă din anul 2017, cu aproape o mie de angajați. Numărul salariaților din Capitală a ajuns la 1.018.213 persoane, comparativ cu 993.740 persoane în perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.

Câștigul salarial mediu brut, era la finele lunii noiembrie 2018, de 5.942 lei (4.408 lei in noiembrie 2017), iar cel net de 3.552 lei (3.164 noiembrie 2017). Institutul Național pentru Statistică a făcut publice și datele legate de șomerii înregistrați. La finele lunii noiembrie erau înregistrați 15.776 someri, în scădere cu 2.567 persoane comparativ cu perioada similară din 2017. Rata șomajului se situa la 1,3%, în cazul femeilor aceasta fiind de 1,5%.

Jumătate de milion de pensionari în București

În ceea ce privește pensionarii din Capitală, numărul acestora era de 484.429 persoane în noiembrie 2018, iar pensia medie se cifra la 1.503 lei. la nivel național însă, numărul mediu al pensionarilor a scăzut, informează Institutul Naţional de Statistică, ajungând, în primele trei luni din an la 5,2 milioane, în scădere cu  6.000 de persoane faţă de trimestrul precedent. În ceea ce priveşte pensia medie lunară, aceasta s-a situat la 1.122 de lei, arată sursa citată.

Potrivit INS, raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10, acest raport având variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în municipiul Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu şi Vaslui şi 14 la 10 în Botoşani, Călăraşi, Dâmboviţa şi Neamţ.   În ceea ce priveşte pensia medie de asigurări sociale de stat, aceasta a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 503 de lei (860 lei în judeţul Botoşani, 864 lei în judeţul Giurgiu şi 885 lei în judeţul Vrancea, faţă de 1.363 de lei în Capitală, 1.356 lei în judeţul Hunedoara şi 1.279 de lei în judeţul Braşov).

Citeşte şi 500 de lei pentru cei care rămân şomeri din cauza virusului pestei porcine


Citeste si...  Protestatarii, noi mărturii: Noul șef al Jandarmriei a justificat intervenția în forță prin faptul că jandarmerița era în pragul paraliziei”
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *