Principalii indici bursieri americani au înregistrat creşteri puternice miercuri, după ce preşedintele Donald Trump a suspendat atacurile asupra Iranului pentru o perioadă de două săptămâni, întrerupând temporar un conflict de cinci săptămâni care a blocat o rută maritimă esenţială pentru aprovizionarea globală cu energie, transmite CNBC.
Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 1.325,46 puncte, sau cu 2,85%, până la 47.909,92 puncte. Aceasta a fost cea mai bună zi pentru Dow din aprilie 2025, când Trump a renunţat parţial la severitatea planului iniţial de tarife comerciale.
Indicele S&P 500 a crescut cu 2,51%, ajungând la 6.782,81 puncte, iar Nasdaq Composite a avansat cu 2,80%, până la 22.635,00 puncte.
În acelaşi timp, preţurile petrolului au scăzut puternic. Contractele futures pentru petrolul american West Texas Intermediate au coborât cu peste 16%, închizând la 94,41 dolari pe baril, cea mai mare scădere zilnică din aprilie 2020. Petrolul Brent, reperul internaţional, cu livrare în iunie, a pierdut aproximativ 13%, stabilindu-se la 94,75 dolari pe baril.
”Sunt de acord să suspend bombardamentele şi atacurile asupra Iranului pentru o perioadă de două săptămâni. Am primit o propunere în zece puncte din partea Iranului şi credem că aceasta reprezintă o bază viabilă pentru negocieri”, a scris Trump pe platforma Truth Social.
Trump a precizat că armistiţiul ”din ambele părţi” depinde de acceptul Iranului pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului a fost de acord să redeschidă ruta maritimă pentru două săptămâni, cu condiţia ca toate atacurile să înceteze, potrivit unei declaraţii a ministrului iranian de Externe. Documentul precizează că tranzitul navelor trebuie coordonat cu forţele armate iraniene. Israelul a acceptat, de asemenea, încetarea focului, potrivit unor relatări din presă.
”Nu a fost o surpriză foarte mare faptul că a fost anunţată o pauză în conflictul cu Iranul. Piaţa a devenit mult mai bună în a anticipa următoarea mişcare a lui Trump. Îngrijorarea acum este dacă acest interval de două săptămâni, deja familiar, va duce într-adevăr la o rezolvare a situaţiei”, a declarat Jay Woods, strateg-şef de piaţă la Freedom Capital Markets.
