Alegerea cablului potrivit, respectiv a unei opțiuni de conectivitate, poate fi un exercițiu frustrant. Este destul de greu să te descurci printre diversele categoriile de cabluri de rețea bazate pe cupru, unde majoritatea cablurilor se termină cu același conector. Ce se întâmplă însă atunci când avem nevoie să selectăm un cablu din fibră optică? Ei bine, în această categorie lucrurile pot deveni cu adevărat confuze! Acest tip de cabluri are multiple avantaje față de cablurile din cupru, în primul rând capacitatea de a transmite semnale pe distanțe mari. Datorită popularității lor, sunt acum disponibile într-o mulțime de variante, făcând astfel dificilă selecția. De aceea îți punem la dispoziție acest scurt ghid, în care vă arătăm cum să selectați tipul potrivit de cablu de fibră optică.
Ce este cablul optic?
Să începem prin a vă da câteva informații despre cablurile de fibră optică. Un cablu de fibra optică este, de fapt, un conductor de transmitere a semnalelor optice și poate conține una sau mai multe fibre optice. Pot fi utilizate într-o mare varietate de aplicații în domeniul cablării structurate, mai ales în telecomunicații, fiind un mediu de transmitere a semnalului pe distanțe și lărgimi de bandă mai mari decât cablurile tradiționale.
Un cablu de fibră optică este compus dintr-un miez conductor din fibră de sticlă, înconjurat de un strat de substanță (manta), la care se adaugă o izolație și un tub central umplut cu gel hidrofug pentru a proteja fibra de contactul cu apa. Transferul de date se face cu ajutorul unei unde luminoase modulate (în locul curentului electric), semnalele electrice fiind convertite în semnale optice și invers. În acest mod, transmisia de date nu este perturbată de niciun factor extern.
La final, cablul se poate arma, pentru a-l feri de riscurile din mediul exterior (rozătoare, utilaje de construcții, alți factori externi). Materialul utilizat pentru manta este specific aplicațiilor, determinând robustețea mecanică, îmbătrânirea datorată UV, rezistenței la produse petroliere etc. Mantaua este, în general, codificată pe tresa cablurilor într-un cod al culorilor, pentru a indica tipul de fibră folosită.
Astfel le găsim pretutindeni: de la rețelele LAN de birou, la centrele de date și până la legăturile intercontinentale de comunicație. Liniile de date care fac legătura între America de Nord și Europa, de exemplu, sunt realizate din cabluri de fibră optică înșirate pe sub ocean. Informațiile noastre se vor concentra, în primul rând, pe tipurile de cabluri care se utilizează în rețelele de mici dimensiuni, mai aproape de casă și, în special, pe cablurile care pot fi disponibile cu ușurință pentru instalare – așa-numitele „patch cords”, pe care le regăsim în multe dintre ofertele distribuitorilor.
Ce avantaje oferă?
Cablurile de fibră optică experimentează pierderi minime de semnal în comparație cu cablurile de cupru. Nu sunt influențate de interferențele electromagnetice, astfel că transmiterea semnalului se face cu pierderi mai mici. Prin urmare, oferă o capacitate mai mare de transmitere a datelor, fiind capabile să transmită semnalul pe distanțe și lărgimi de bandă mai mari.
Cablurile din cupru pun mari probleme de securitate din cauza deteriorărilor mecanice care apar în timp. Față de acestea, cablurile de fibră optică sunt mai rezistente și mai ușor de manipulat. De asemenea, datorită proprietăților lor, permit funcţionarea eficientă a echipamentelor la mare înălţime, la temperaturi extreme şi în prezenţa unor interferențe electromagnetice puternice.
În plus, cablurile de cupru sunt mai scumpe, în timp ce cablurile de fibră optică sunt mult accesibile ca preț și implică costuri scăzute pe termen lung. În plus, viteza de transmisie a cablurilor de fibră optică este în creștere, putând atinge performanțe de 40 Gbps sau mai mult.
Cum facem alegerea?
Unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le determinăm atunci când alegem cablul de fibră optică este structura modală de care avem nevoie. Aceasta descrie modul în care se deplasează razele de lumină în interiorul cablului de fibră optică. Putem opta, astfel, între cabluri de fibră optică monomodale (SMF Single Mode Fiber), care permit trecerea unui singur mod de transmitere a semnalului optic și fibre multimodale (MMF Multi Mode Fiber), care suportă mai multe căi de propagare a semnalului.
Cablurile single mode permit semnalului să parcurgă distanțe lungi. Acesta este unul dintre motivele pentru care aceste cabluri sunt folosite pentru aplicații care necesită transmisii pe distanțe lungi și lățimi de bandă extreme. Practic, acestea oferă posibilitatea transmiterii semnalelor (fără regenerare) pe o distanță de până la 120 de kilometri.
Cablurile multi mode sunt de obicei preferate pentru aplicații la distanțe medii și scurte, cum ar fi transmiterea de date într-o clădire sau între câteva clădiri apropiate. Raza de transmisie maximă a semnalului este de aproximativ 2 km. Prin urmare, cablul optic cu un singur mod este potrivit pentru aplicații pe distanțe lungi, iar cablul optic multimodal este proiectat pentru distanțe scurte.
Prețul cablurilor de fibră optică variază în funcție de caracteristicile tehnice (ex. rezistența la temperaturi extreme, forța maximă de tracțiune) și, evident, în funcție de lungimea rolei.
Unde vom folosi cablul?
Un alt criteriu după care ne vom ghida în alegerea cablului de fibră optică îl constituie locul în care îl vom utiliza. În funcție de destinație, avem cabluri de fibră optică de exterior, de interior sau universal, cu manta LSZH. Acesta poate fi folosit pentru a conecta echipamente de telecomunicații atât la interior cât și la exterior (cablu fibră optică de exterior).
Cablurile de interior sunt utilizate cel mai frecvent în case, birouri sau unități comerciale. Aceste cabluri nu sunt proiectate pentru medii dure, dar sunt rezistente la foc și sunt, de obicei, convenabile și ușor de utilizat.
După cum sugerează și numele, cablurile de exterior sunt concepute pentru utilizarea în aer liber. Ele sunt proiectate pentru o mai bună protecție împotriva umezelii și a altor elemente de mediu. În funcție de aplicațiile pentru care sunt folosite, se pot alege caracteristici pentru cabluri de fibră îngropate sau subterane, cabluri de fibră aeriene și cabluri de fibră subacvatice.
Pentru ce anume vom folosi cablul?
Canalele de comunicație sau canalele de transmisie a datelor sunt, de asemenea, elemente importante atunci când alegem cablul de fibră optică potrivit. Pe baza modului de comunicare, cablurile de fibră optică se disting în următoarele tipuri: cablu de fibră cu transmitere/comunicare simplex și cablu de fibră cu transmitere/comunicare duplex.
Fibra optică simplex are singur fir de fibră optică, precum și o manta exterioară. Acestea permit transferul de date într-un singur sens, motiv pentru care sunt numite simplex. Sunt utilizate cel mai frecvent în aplicații precum senzorii automați de viteză și proximitate sau citiri digitale de date. Deoarece transportă date într-un singur mod, sunt folosite pentru a configura rețele care sunt necesare pentru a furniza date într-un singur sens, la distanțe lungi. Fibrele optice simplex sunt disponibile atât în variantă single mode, cât și în variantă multi mode.
Fibra optică duplex are două fibre, una care va transmite date într-o direcție, iar cealaltă va transfera date în sens opus. Pe baza transmisiei, cablurile de fibră optică duplex se împart în două tipuri – full duplex și semi duplex. În modul full duplex, transmisia datelor/comunicarea are loc în ambele direcții, în același timp. În modul half duplex, transmisia datelor/comunicarea are loc în ambele direcții (transmisie și recepție de date), dar doar alternativ, întâi transmisia și, ulterior, recepție. Fibrele optice duplex sunt disponibile atât în variantă single mode, cât și în variantă multi mode.
Simplex vs. duplex diferă și în materie de conectori. Un cablu simplex are un conector la fiecare capăt, iar cel duplex are doi conectori la fiecare capăt. Cablurile de fibră optică duplex sunt cele mai comune, deoarece modul în care funcționează majoritatea dispozitivelor electronice necesită transmiterea de semnale în ambele direcții. Dacă nu sunteți siguri de modul în care veți utiliza cablul, puteți fi întotdeauna în siguranță comandând cabluri de conectare duplex și folosind doar una dintre cele două fibre.
Ce conectori vom folosi?
În cazul cablurilor de conectare din fibră optică, avem la dispoziție câteva opțiuni în ceea ce privește conectorii. Să aruncăm o privire la tipurile de conectori obișnuiți:
- LC – acesta este un conector mic, de formă pătrată, care este ținut în poziție printr-un mecanism de împingere/tragere. Acesta este, în prezent, cel mai popular tip de conector.
- SC – acest conector este de asemenea pătrat, la fel ca un LC, dar este de aproximativ două ori mai mare. De asemenea, este ținut în poziție cu ajutorul unui mecanism de împerechere de tip push/pull.
- ST – este un conector rotund care utilizează un mecanism de tip baionetă, care trebuie răsucit în poziție. Are aproximativ aceeași dimensiune ca și conectorul SC. A fost cândva cel mai popular tip de conector, dar pierde teren rapid.
- FC – are un corp filetat și este utilizat pe scară largă în medii cu vibrații mari.
- MTRJ – seamănă foarte mult cu o fișă modulară de tip RJ, folosind chiar o parte din denumire de la această asemănare.
Cabluri de fibră optică? Bazează-te pe Ethercom!
Cu o prezență de peste 12 ani pe piața de profil din România, Dipol Connect SRL, prin intermediul magazinului online Ethercom.ro, vă pune la dispoziție o gamă variată de cabluri de fibră optică: multi mode și single mode, fibră optică ADSS, fibră optică FTTH/ FTTH cu șufă, fibră optică îngropabilă, fibră optică universală Low Smoke Zero Halogen…
Echipa de ingineri Ethercom stă la dispoziția celor interesați cu know-how sau sfaturi pentru achiziționarea și instalarea sistemelor și produselor comercializate, fie că este vorba de persoane fizice care vor să își îmbunătățească confortul și siguranța casei, companii care vor să își doteze sediile și clădirile de business, instalatori rețele care au activitate permanentă sau companii specializate în automatizări și montaje în industria de profil.
Oferta magazinului online este actualizată constant, oferind un bun raport între calitate și preț la cablurile de fibră optică.
Prin programul „Parteneriat Instalatori Ethercom” vin în întâmpinarea instalatorilor cu prețuri preferențiale, ofertă adaptată în funcție de nevoi și obiective, prioritate la livrare, transport, consultanță, precum și recomandări din partea comunității către diverși clienți și proiecte.