E vineri, 22 decembrie 1989. Într-o sală de operații de la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj Napoca, un tânăr asistent universitar încearcă, împreună cu echipa și cu studenții lui, să facă primul transplant de rinichi la o oaie.
„Începusem pregătirile cam cu două săptămâni înainte, nu știam că va izbucni revoluția. În ziua aceea reușisem să obținem sala de operații de la Medicină Veterinară și, mai ales, făcusem rost de oaie, de instrumentele și de medicamentele necesare.
Era foarte greu să obții ce aveai nevoie, mai ales atunci. Eu eram asistent universitar și adunasem în jur un grup de tineri pasionați de urologie.
Visam să facem primul transplant de rinichi la Cluj-Napoca și adevărul este că, în ziua aceea, știam ce este în oraș, dar nu mai puteam renunța.
Am intrat în sală, am pregătit oaia și am început operația. Făceam de fapt un autotransplant, schimbam rinichii între ei de la aceeași oaie ca să nu riscăm să pierdem două oi.
Țin minte cât eram de emoționați, fiecare era numai ochi și urechi”, povestește acum profesorul Ioan Coman, chirurg, medic urolog.
„Totul mergea bine, așteptam să vedem cum pornesc rinichii și exact când începuseră să se irige și au apărut primele picături de urină limpede pe ureter, intră paznicul universității și strigă la noi să ieșim imediat afară, să părăsim universitatea, că se trage, se duc lupte în stradă.
Am fugit cum am putut, pe lângă ziduri, înapoi la clinică și am operat răniți, veneau tot mai mulți. În ziua aceea l-au adus pe fiul doctorului Țiclete, împușcat în cap, nu l-am mai putut salva. Toată noaptea am stat la spital, la fel și-n zilele următoare. Când ne-am amintit de oaie am dat telefon la universitate.
Murise și ea, săraca, legată pe masa de operație. Cât s-o fi zbătut, când s-o fi trezit din anestezie! Dar transplantul reușise.”
Cum a ajuns Coman să viseze că s-ar putea face transplant de rinichi și la Cluj?
Ioan Coman asistase în 1987 la o operație de transplant de rinichi de la un donator viu realizată la București. Se afla la un curs de urologie la Spitalul Fundeni. Acolo, Eugeniu Proca urma să facă o operație de transplant la care să asiste câțiva medici primari, ca Sinescu, Lucan…
„Era destul de selectivă și secretoasă treaba. Eu eram tânăr, un chirurg oarecare venit la cursul de urologie.
Dar într-o dimineața, la vizită, m-am dus la profesorul Proca și i-am spus că vreau și eu să asist la operația de transplant. S-a uitat șocat de îndrăzneala mea și n-a zis nimic. Dar a doua zi mi-a transmis prin cineva: «Comane, poți să vii în sală!» Toată noaptea n-am dormit.
Eram și emoționat, dar voiam și să citesc, să mă pregătesc cât pot de mult. Am luat tot ce apăruse la noi despre transplant, dar atunci nu aveam acces la literatura de specialitate din străinătate decât cine știe prin ce minune. Am citit toată noaptea.
A doua zi am intrat în sală. Se făcea transplant de la mamă la copil. Am fost ca o sugativă. Am asistat și la recoltare și la primitor, până când s-a pornit rinichiul transplantat. A fost o bucurie de nu vă dați seama. Când s-a terminat, profesorul Proca a dat mâna și cu mine. Abia după aceea am putut să răsuflu, că nici nu respirasem în timpul operației.”
Primul transplant reușit al unui organ solid din România la om a fost cel efectuat de profesorul Eugeniu Proca, în februarie 1980, la Spitalul Fundeni, cu rinichi de la donator în viață (mama receptorului).
Acest transplant a fost urmat la scurt timp de un transplant renal de la donator decedat, realizat la Timișoara de o echipa condusa de prof. dr. Petru Drăgan.
Până în decembrie 1989 s-au făcut doar transplanturi de rinichi, dar și acestea într-un număr relativ mic.
După operația de transplant pe oaia de la Facultatea de Medicină Veterinară, medicii din Cercul Științific de Urologie de la Cluj au continuat cu mai multă speranță experimentele și studiile lor despre transplant pe animale.
Sorin Comșolea, unul dintre studentii cei mai pasionați, care participase și la operația pe oaie, a făcut prima lucrare de licență pe transplantul renal din România. A fost și premiată.
În 1990, imediat după revoluție, la spitalul din Cluj au venit medici scoțieni cu ajutoare. Stând de vorbă cu Sorin Comșolea, acesta le povestește ce a făcut el în ziua revoluției, cum am reușit un transplant la o oaie.
Scoțienii au fost foarte impresionați de poveste și la scurt timp i-au luat pe medicii entuziaști de la Cluj, în Scoția, la cursuri de specialitate. Scoțienii și italienii au sprijinit material și profesional echipa clujeană și astfel s-au pus bazele transplantului renal la Cluj.
Povestea oii pe care s-a realizat primul transplant la Cluj a ajuns și-n presa scoțiană.
„Scoțienii au înțeles că am vrut să salvăm oaia. Când ne-am dus acolo și am văzut că era altă lume, evoluată, cu alte valori, noi am lăsat povestea așa, n-am mai dezmințit.
Voiam să ne ajute să avem și noi un institut de transplant și într-un fel, oaia ne-a ajutat”, rememorează acum Ioan Coman.
La scurt timp după venirea la Cluj a medicului Mihai Lucan, Ioan Coman a plecat din clinica de urologie la un alt spital din oraș.
Acum efectuează transplanturi robotice într-o echipă de medici elvețieni, belgieni și români – prof Nicolae Crișan si Bogdan Moldovan – într-un spital privat din Brașov, operând cu robotul Da Vinci.
Crede că realizarea unui număr mai mare de transplanturi din cele necesare s-ar putea face dacă s-ar deconta cheltuielile cu astfel de operașții și în spitalele private.
„De ce să nu urmeze banul pacientul și în cazul transplantului? Nimeni nu-l face de plăcere, iar spitalele pivate au și ele condiții excelente, sunt acreditate, supuse acelorași legi, de ce să nu poată și oamenii mai săraci să beneficieze de intervenții de calitate în sistemul privat?
Părerea mea este că s-ar mai lua din presiunea pe spitalele de stat și că ar salva viețile unor oameni care nu au altfel posibilitatea să plătească”, consideră Ioan Coman.
În plus, medicul Coman crede că o mass media care să atragă atenția asupra problemelor din sistem, dar să și contribuie la educarea publicului privind donarea de organe, popularizarea prevederilor legale și cum se efectuează corect un transplant, care sunt beneficiile, ar ajuta cauza transplantului și ar ridica procentul actual, care este foarte mic. Cât privește organizarea sistemului, soluția ar fi „să luăm modele din străinătate, de unde funcționează și sunt verificate”.
În anul 1998 a fost introdusă prima lege modernă a transplantului din Romania – Legea nr. 2/1998 „privind prelevarea și transplantul de țesuturi și organe umane” în care erau specificate toate condițiile de prelevare și transplantare a organelor și țesuturilor.
Iar din anul 2006 funcționează o noua lege a transplantului de organe și tesuturi (Titlul VI din Legea 95/2006), actualizată și completată, în special în partea care privește celulele și țesuturile.
Până în prezent în Romania s-au efectuat peste 1000 de transplante renale (în centrele universitare Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Constanta si Oradea), peste 100 de transplante hepatice la Institutul Clinic Fundeni, peste 50 de transplanturi medulare, peste 30 de transplante cardiace.
Proiect în Parlament de înăsprire a legii privind transplantul
Activitatea de transplant din România este legiferată de Legea 95 din 2006, adică de 21 de articole care sunt departe de a cuprinde complexitatea tuturor acțiunilor care se desfășoară din momentul identificării unui donator și până la efectuarea transplantului.
„În 2006, România nu făcea parte din Uniunea Europeană, iar Directivele Europene erau doar niște noțiuni abstracte.
Suntem în UE de peste 12 ani, iar Directivele Europene care reglementează activitatea de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană sunt transpuse parțial în legislația noastră, printr-o multitudine de ordine de ministru, printre care identificarea precizărilor sau formulărilor specifice pentru o anume activitate din domeniul transplantului este deosebit de dificilă”, începe motivația unui proiect de modificare a acestei legi depus în urmă cu trei ani de deputatul Emanuel Ungureanu în Parlamentul României.
Proiectul de modificare a legii presupune crearea unui algoritm obiectiv de repartizare și a unei liste unice de așteptare, dar și incriminarea și pedepsirea vânzării, intermedierii și publicării de anunțuri privind vânzarea de organe umane.
Astfel, proiectul prevede la fel ca în Legea 95, „Fapta persoanei de a dona organe, țesuturi și/sau celule de origine umană, în scopul obținerii de foloase materiale sau de altă natură, pentru sine sau pentru altul, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.”
În plus, și promovarea, încurajarea, facilitarea, intermedierea sau publicarea,în proiectul de modificare,se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani în cazul unui organ vital, şi de 1 la 5 ani în cazul altor organe, țesuturi sau celule.
Tot astfel, prin
