Un nou sezon America Express va începe toamna aceasta la Antena 1. Nouă echipe de participanți s-au aventurat în sezonul care va avea denumirea de Drumul Soarelui.
Traseul de anul acesta îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina. Oficialii nu au anunțat încă o dată concretă la care va începe noul sezon America Express.
Concurenții vor avea de îndeplinit misiuni dificile și vor fi nevoiți să trăiască cu doar un euro pe zi. Cei care sunt fani ai emisiunii știu deja că participanții sunt nevoiți să-și găsească singuri cazare și mâncare.
Cine a câștigat America Express 2023. Ce echipă a plecat cu marele premiu
Cine sunt cele nouă echipe care au plecat în America Express
Lista concurenților care au acceptat provocarea America Express a fost anunțată în luna mai a acestui an. Astfel, Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață, și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, influencerițele Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții celui de-al șaselea sezon America Express.
IONUȚ RUSU ȘI GEORGE TĂNASE
Ionuț Rusu: „Încă de la primul sezon difuzat, această emisiune și-a pus amprenta în mentalul colectiv și, implicit, al meu. E o oportunitate unică să scoți la iveală spiritul de aventurier pe care cu toții îl înmagazinăm încă din copilărie și, mai mult decât atât, să nu plătești nimic pentru asta (vă dați seama cât ar costa să te duci pe banii tăi acolo…). Iau parte la această experiență cu gândul că îmi va schimba perspectiva asupra modului de trai în general și sper că voi aprecia mai mult doza de confort pe care o avem acasă. Am o duzină de așteptări de la călătoria noastră, însă dacă mă întorc de acolo cu abilitatea de a îndrăzni să cer atunci când am nevoie de ceva, mă consider cel mai câștigat om. În principiu, aș vrea să las o parte din timiditate acolo, undeva în Anzi și să nu mă mai întorc la ea. În ce privește dinamica mea cu George, avem o relație mult prea armonioasă, iar această emisiune este o ocazie unica de a ne certa și noi măcar o dată. Strategia noastră imbatabilă este ca el să își facă griji pentru misiuni, iar eu să îi țin pe oameni de vorbă, astfel încât el să se poată îngrijora liniștit. Sperăm ca fiecare să preia câte puțin din caracteristicile celuilalt: eu să învăț de la el să mă stresez, iar el de la mine să fie inert. Astfel, echilibrăm balanța. Suntem convinși că, indiferent de parcursul nostru, vom evolua enorm pe toate planurile și că vom învăța într-o luna și ceva cât nu am învățat în ani de zile. Motivația noastră pentru a rămâne cât mai mult în concurs este: FĂRĂ MERS LA NUNȚI ÎN VARA ASTA!”
Citește continuarea aici