Parlamentul European și-a exprimat susținerea față de candidatura Parisului la organizarea Jocurilor Olimpice de vară din anul 2024, după ce oficialii francezi și-au prezentat proiectul în fața acestui for, informează L’Equipe.
Laura Flessel, ministrul francez al Sportului, și Bernard Lapasset, copreședintele comitetului de organizare, au prezentat candidatura pariziană în fața Parlamentului European, aceasta fiin o premieră. Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani a lansat un apel către toți europenii să susțină inițiativa Parisului, considerând că aceasta „nu este doar o candidatură franceză, ci o candidatură europeană”
Candidatura Parisului la organizarea Jocurilor Olimpice de vară din anul 2024 este susținută de 50 de orașe din întreaga lume.Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a semnat lista susținătorilor capitalei franceze, pe care mai figurează semnăturile edililor unora dintre cele mai importante metropole din lume, precum Madrid, Lisabona, Munchen, Sydney sau Varșovia.
Conform presei americane, Comitetul Internațional Olimpic este pe punctul de a ajunge la un acord cu orașele Los Angeles și Paris în privința unei duble atribuiri a Jocurilor din 2024 și 2028, în cadrul aceleiași sesiuni din capitala statului Peru. CIO a convocat pentru ziua de vineri, la Lausanne, o reuniune a Comitetului său Executiv, care ar putea adopta o rezoluție în acest sens, adaugă cotidianul sportiv francez. Comitetul Internațional Olimpic va desemna gazda competiției anul acesta, pe 13 septembrie, cu ocazia celei de-a 130-a sesiuni CIO care va avea loc la Lima, în Peru.