Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la faptul că Parlamentul nu a mai impus un prag pentru abuzul în serviciu.
Deși, inițial, Senatul votase ca abuzul în serviciu să nu mai fie considerat infracțiune dacă paguba este sub 250.000 de lei, în urma reacțiilor opiniei publice, care a condamnat măsura, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege pentru modificarea Codului Penal fără nici o sumă limită.
Înalta Curte a sesizat că parlamentarii nu au respectat deciziile CCR privind pragul pentru abuzul și neglijența în serviciu și arată că, în soluțiile date anterior pe subiect.
Ce spune CCR în deciziile sale anterioare privind abuzul în serviciu
Politicienii care insistă pentru impunerea unui prag mare pentru abuzul în serviciu invocă faptul că CCR ar fi cerut acest lucru într-o decizie a sa. Inclusiv o parte dintre analiști menționează această obligativitate și afirmă că fără impunerea unui prag actualele prevederi privind abuzul și neglijența în serviu ar fi neconstituționale.
Realitatea arată exact pe dos. O analiză a unor decizii recente ale CCR demonstrează că, deși judecătorii constituționali au cerut un prag pentru cele dou infracțiunie, care să fie la o „sumă rezonabilă”, nu au impus și o obligativitate în acest sens, potrivit experților consultați de PRESShub.
Cea mai recentă decizie a Curții Constituționale pe temă este din noiembrie 2019 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție)
„În continuare, CCR (…) a reținut necesitatea reglementării de către legiuitor a unui prag al pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii și circumstanțierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcție de care să se aprecieze incidența sau nu a legii penale.
De asemenea a constatat că nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera exclusivă de competență a legiuitorului.
(…) Desigur, este de dorit ca legiuitorul să intervină și să adopte actul de punere de acord a textului care a făcut obiectul deciziei de admitere a Curții Constituționale, însă, chiar în lipsa adoptării unui asemenea act, textul de incriminare rămâne în vigoare din punct de vedere normativ, cu corectivul adus prin decizia sub rezervă de interpretare antereferită, și, în consecință, poate fi aplicat.
Prin urmare, nu se poate reține încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție“ (Decizia nr. 217 din 9 aprilie 2019).
(…) Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eduard Moldovanu în Dosarul nr. 7.648/99/2016 al Tribunalului Iași – Secția penală și constată că dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie”.
Altfel spus, CCR arată că, în situația în care Parlamentul nu adoptă totuși un prag pentru abuzul și neglijența în serviciu, situația în care suntem în prezent, prevederile din Codul Penal privind aceste două infracțiuni rămân în vigoare în forma actuală.
Prin urmare, chiar dacă judecătorii constituționali au cerut introducerea unui astfel de prag, lipsa acestuia nu atrage după sine, automat, neconstituționalitatea actualelor norme privind cele două infracțiuni.
Așadar, nu este nici o problemă dacă Parlamentul nu a adoptat acum un nivel pentru abuzul și neglijența în serviciu.
Citește și: Pericolul legii adoptate în Senat nu este pragul pentru abuzul în serviciu
O decizie similară privind pragul impus de CCR
O decizie anterioră a CCR (217/2019, la care face referirea textul menționat mai sus) explică chiar mai clar faptul că lipsa pragului nu afectează validitatea prevederilor din Codul penal.
„Cu privire la critica de neconstituționalitate adusă art. 297 alin. (1) din Codul penal, potrivit căreia acest text legal nu mai îndeplinește condițiile de calitate a legii, având în vedere că este legat de cele 91 de considerente cuprinse în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Pronunțarea unei decizii sub rezervă de interpretare de către Curtea Constituțională nu conduce la imprevizibilitatea normei asupra căreia poartă decizia; din contră, decizia Curţii clarifică aspectele de constituționalitate din cuprinsul acesteia.
Desigur, este de dorit ca legiuitorul să intervină şi să adopte actul de punere de acord a textului care a făcut obiectul deciziei de admitere a Curţii Constituţionale, însă, chiar în lipsa adoptării unui asemenea act, textul de incriminare rămâne în vigoare din punct de vedere normativ, cu corectivul adus prin decizia sub rezervă de interpretare ante referită, şi, în consecinţă, poate fi aplicat. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie”, se menționează în decizia CCR.
Așadar, „este de dorit”, dar dacă acest lucru nu se întâmplă, nu înseamnă automat că dosarele penale aflate în lucru sau în instanță nu pot fi duse până la capăt și în lipsa acelui prag atât de invocat de politicieni.
Citește și: Metoda Dragnea revine: prag de 250.000 de lei pentru pedepsirea abuzului în serviciu
Sesizarea ICCJ, pe proiectul adoptat de Parlament, nu pe legea în vigoare
Înalta Curte de Casație și Justiție vrea încă o lămurire de la Curtea Constituțională pe această chestiune. Totuși, având în vedere că sesizarea vizează proiectul adoptat recent de Parlament, orice decid judecătorii CCR nu va avea efect asupra reglementărilor în vigoare, au explicat experți din justiție pentru PRESShub.
„Orice decide CCR, actualul text, în forma actuală, rămâne în vigoare. Sau cel puțin așa ar fi normal să fie”, a precizat unul dintre experți.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
