Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că „s-a spălat pe mâini de subiectul Schengen”.
„Iohannis s-a spălat pe mâini! Încă o dată! Azi am văzut toţi cum domnul Preşedinte s-a spălat pe mâini de subiectul Schengen apreciind că discuţiile tehnice nu sunt de nivelul dânsului şi că subiectul trebuie abordat în formatul miniştrilor de interne. Aderarea la Spaţiul Schengen nu este doar un obiectiv al Ministerului Afacerilor Interne sau al Guvernului, ci un obiectiv naţional. Pentru asta toate forţele politice, indiferent de culoare sau doctrină, ar trebui să lucreze împreună. Aderarea României la Spaţiul Schengen ţine acum doar de voinţa politică a Statelor Membre, iar rolul Preşedintelui este să contribuie la obţinerea acestei voinţe politice”, scrie Carmen Dan pe pagina sa de Facebook.
Ea menţionează câteva lucruri pe care Ministerul Afacerilor Interne le-a făcut, în această guvernare, pentru „atingerea obiectivului pe care Preşedintele Republicii continuă să-l ignore”: „1. Pentru prima dată după ani buni, discuţiile despre funcţionarea şi extinderea spaţiului Schengen au fost reluate. S-a întâmplat asta la iniţiativa noastră, în cadrul Consiliului Informal JAI de la Bucureşti. Şi feed-back-ul a fost pozitiv. 2. Am purtat discuţii cu omologii din statele care sunt deja membre ale spaţiului Schengen, inclusiv cu cei ai ţărilor despre care şi Preşedintele Iohannis ştie că manifestă o opoziţie faţă de extindere. 3. Am cerut şi am obţinut sprijinul Premierului pentru a avea discuţii similare cu omologii domniei sale, iar asta a avut ca urmare că atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles s-a vorbit la cel mai înalt nivel de importanţa aderării noastre la Schengen. 4. Şi tot acest minister, pe care domnul Iohannis a decis să îl ignore în ultimii ani, face acum eforturi pentru ca pe agenda Consiliului JAI din iunie să fie inclusă discuţia despre aderarea României şi Bulgariei”.„Cine îl împiedică pe domnul Preşedinte să folosească această importantă oportunitate a Summitului de la Sibiu pentru a vorbi cu omologii sai si despre interesele românilor? Cine îl împiedică pe domnul Preşedinte să folosească acest prilej pentru a le reaminti omologilor săi din Uniunea Europeană, că Romania îndeplineşte obligaţiile de responsabilitate privind securitatea frontierelor externe şi toate celelalte cerinţe legate de Schengen? Cine îl împiedică pe domnul Preşedinte să le solicite omologilor săi să fixeze o perspectiva realistă privind aderarea României la spaţiul Schengen?”, continuă Carmen Dan.