Carmen Dan spune că s-au identificat sute de persoane care au comis violențe și vorbește despre o serie de presupuse maniuplări

0

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a prezentat azi de la ora 19,00 principalele concluzii ale raportului intern din minister privind violențele din 10 august. Ministrul a prezentat scuze celor răniți, dar apoi a cauționat complet acțiunea jandarmilor, spunând că au fost ”sute de persoane, circa o mie de persoane violente la miting”, iar jandarmii au fost obligați să intervină. După aceea a vorbit zeci de minute despre presupuse manipulări din spațiul public. Carmen Dan nu a anunțat nici o demisie sau demitere în rândul forțelor de ordine.

Ministrul a prezentat și 9 manipulări care au circulat pe net și în media în acele zile, dar a cauționat manipularea făcută inclusiv de Jandarmerie, care anunța starea gravă a jandarmeriței bătute, deși aceasta era în afara oricărui pericol.

Cele mai importante declarații ale lui Carmen Dan:

LIVE: Prezint scuzele mele tuturor care au avut de suferit în urma violențelor de săptămâna trecută.

Vă prezint raportul privind acțiunile din 10 august. Raportul are 90 de pagini și este clasificat secret de serviciu.

Au fost deschise 21 de dosare penale, 3 cu autor necunoscut, 3 persoane arestate. Au fost aplicate 64 de amenzi contravenționale. Poliția și jandarmeria au lucrat.

De mâine vom merge la parchetele civile cu sesizări și date.

E greu să vizualizezi atât de multe imagini. Până acum, jandarmeria a identificat sute de persoane care au comis violențe. Ele sunt în proces de identificare.

A început o verificare internă și au fost 5 situații susceptibile de comitere de violențe împotriva unor persoane pașnice. Acțiunea continuă.

Legea reglementează și adunările publice spontane, dar nu am fost într-o asemenea situație. Acest protest a fost anunțat cu mult timp înainte.

MAI a solicitat oficial serviciilor de informații date. Fluxul informațional a vizat aspecte generale, nu de natură a surprinde aspecte grave. După protest am solicitat serviciilor date noi privind persoanele care au generat acte de violență. În legătura cu activarea Centrului național, precizez că informațiile primite anterior datei de 10 august nu au indicat o situație care să aducă atingere ordinii constituționale. În aceste condiții, nu s-a impus activarea acestui centru. Misiunea din 10 august a fost executată de Direcția Jandarmi București. Maiorul Laurențiu Cazan a fost comandantul operațiunii. Conducerea misiunii s-a executat din punctul de comandă din Piața Victoriei.

Ministrul prezintă cronologia evenimentelor:

Ora 16.00: La punctul de comandă au venit prefectul Capitalei și un viceprimar.

Ora 16.20: Primele momente de violență și încercări de intrare în sediul Guvernului.

Ora 16.53: Primul jandarm rănit și transportat la spital. Raportul arată că deși erau întrunite condițiile pentru intervenție, jandarmii au optat pentru un mod de operare descurajant.

Ora 18.00: Comandantul acțiunii convoacă o scurtă ședință cu șefii de dispozitive. Conform raportului, la ședință participă și un procuror militar. În piață ajung reprezentanți ai galeriilor de fotbal. Protestatarii violenți au folosit oamenii pașnici din primele rânduri ca un scut uman.

Manifestanții pașnici au fost reticenți în a se disocia de elementele ostile. De aceea, oameni pașnici au fost afectați de gazele lacrimogene aruncate spre cei violenți.

Ora 20.00: Comandantul informează prefectul, prefectul dă acordul pentru evacuare.

Ora 21.30: Se conturează un grup violent pe Bd Iancu de Hunedoara, protestatari din galeriile de fotbal. Acțiunea de evacuare nu a reușit din cauza celor pașnici. Au început acțiuni de vandalizare.

Ora 22.02: Ultima somație, li s-a acordat un timp suficient timp să plece.

Ora 22.50: Telefon la 112 semnalează un grup violent în zona unui fast food. În jurul orei 23.01, echipajele de poliție ajunse acolo anunță că nu sunt violențe.  Nu se pot întoarce pentru că sunt blocate de protestatari. La solicitarea Poliției sunt trimise trupe de jandarmi. Acesta e momentul când doi jandarmi sunt izolați și răniți.

Ora 23.10: Comandantul operațiunii comandă evacuarea pieței. La acel moment, o armă de foc fusese sustrasă.

Au existat interacțiuni violente între jandarmi și manifestanți.

Ora 1.15: Ordinea publică a fost restabilită.

În legătură cu gazele lacrimogene, acestea sunt omologate și au certificate de conformitate, confirmate deja de Parchet.

Nu există o lege care să dea dreptul protestatarilor să folosească obiecte contondente la proteste.

70 persoane transportate la spital, din care 14 jandarmi. 9 spitalizate, 3 jandarmi.

Cei care acuză acum desfășurarea evenimentele trebuie să accepte că violențele unor manifestanți au dus la pierderea caracterului pașnic al manifestării.

Ne-am confruntat cu o serie de falsuri, minciuni. E motivul pentru care trebuie să separăm adevărul de manipulare. Iată câteva dintre cele mai grosolane manipulări:

– jandarmeria trimisă la frontieră să oprească oamenii din diasporă. Fals. A circulat o fotografie de pe o autostradă din China, care inducea ideea că e aglomerație foarte mare la Vama Borș. În realitate, situația a fost normală.

– Au fost oameni în cărucior cu rotile atacați de jandarmi. Femeia în scaun nu a fost atacată de jandarmi, imaginile arată că ea s-a aruncat din cărucior.

– Medic pensionar bătut de pensionari. Minciună. În realitate, bărbatul a atacat jandarmii, a fost dus la poliție. Doctorul pensionat avea mâna acoperită. E sub control judiciar.

– Alți protestatari, Mălin Bot sau Ovidiu Gros, sunt sub cercetări pentru instigări

– Au fost folosite gaze interzise. O minciună demontată inclusiv de declarația Parchetului.

– În piață au fost doar manifestanți pașnici, doar 2-3 au provocat violențe. Fals, din imagini se văd câteva sute de oameni care provoacă violențe.

– Cei doi jandarmi agresați au fost lăsați intenționat în urmă. Fals grosolan. Tânăra a căzut fiind apoi lovită. Un coleg a venit s-o ajute, dar au fost loviți, au  intervenit mulți protestatari să îi ajute. Le mulțumesc

– Tânăra nu a fost spitalizată. Fals.

– Acuzații că jandarmii au exagerat asupra diagnosticului. Se vede diagnosticul clar inițial, dar el nu a fost confirmat de tomografie. Le mulțumesc din suflet doctorilor care au îngrijit-o.

– Au fost viralizate imagini din alte țări, respectiv fotografia cu un polițist american care lovește o femeie. Imaginea cu jandarmul care plânge împreună cu sora sa – era din Bulgaria.

– Poliția și jandarmeria opresc mașinile și trenurile pentru a împiedica diaspora să vină la protest. Fals.

– Au venit jandarmi din 14 județe. Fals: au venit doar din 5 județe.

Citește și Pleșoianu a depus o plângere penală contra lui Iohannis, pentru incitare la ură și discriminare împotriva aleșilor și membrilor PSD

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele