Începând de săptămâna trecută avem parte de un nou produs foarte gustos. Cașul cu măsline a fost lansat la un târg de produse tradiţionale din Botoşani.
Caşul este realizat de un producător din oraşul Săveni, ideea aparţinând proprietarului fabricii, care consideră că mereu brânzeturile s-au mâncat cu măsline.
“Clienţii chiar se miră că ne-a venit ideea. Toate produsele sunt tradiţionale, pentru că sunt lucrate după reţete vechi. Unele sunt lucrate manual şi folosim doar produse naturale. E o idee nouă şi vrem să vedem cum prinde la clienţi. Am făcut-o acum pentru prima dată, pentru acest târg”, a afirmat, potrivit Agerpres, Ştefania Şfabu, producătorul acestui caș.
Târgul de week-end “Produs din Botoşani” este organizat de Direcţia Agricolă în parteneriat cu Primăria municipiului Botoşani. “Acest târg a venit la cererea producătorilor din Botoşani, dar şi la cererea consumatorilor. Sunt multe produse cunoscute în alte judeţe, mai puţin la Botoşani. Este un târg pe care ni-l dorim în fiecare week-end de aici încolo”, a afirmat directorul Direcţiei pentru Agricultură, Cristian Delibaş.
Citiți și: Povestea unui succes pe bază de ouă de prepeliță
(0 vizualizari)
Post-ul Caș cu măsline, „made in” Săveni apare prima dată în AgroTeca.
Sursa: Caș cu măsline, „made in” Săveni