La întrebarea „Ce înțelegi din București dacă nu-i cunoști trecutul?”, Andrei Pippidi, în cartea „Case și oameni din București”, răspunde: „Acest oraș este un chip cu expresia schimbătoare, un surâs care strălucește o clipă, se șterge, dispare într-o privire de cenușă și plumb, ca apoi să apară iarăși în altă parte, după care se întunecă din nou.”
„Șirul acesta de expresii fugare” despre care vorbește A. Pippidi și alți istorici reprezintă istoria Bucureștiului, orașul locuirii noastre, pe care dacă avem curiozitatea să o cunoaștem, ne vom oferi multe momente de bucurie și plăcere.
Astfel, dacă aveți drum prin zona Calea Moșilor sau Bulevardul Carol, nu ezitați să vă abateți pe străduțele laterale, pe care veți avea surpriza să descoperiți istorii de mult uitate, aduse la viață de oameni inimoși și cu viziune.
Povești cu parfum de epocă, despre oameni și locuri care poate nu au intrat în manualele de istorie, dar au înțeles să facă lucruri și gesturi mari, cu gust și rafinament, să lase o urmă a trecerii lor prin timp pe aceste meleaguri.
Biserica cu Sfinți, pictată în exterior cu imaginile lui Platon și Aristotel
Una dintre aceste străzi, care face legătura cu Calea Moșilor, este Strada Sfinților, numele fiind strâns legată de Biserica cu Sibile sau Biserica cu Sfinți din preajmă.
Mahalaua s-a numit între anii 1689-1720, când „Popa Hierea”, după numele preotului Hera sau Fierea care a ridicat biserica, când „Biserica cu Sibile”.
În „Cronologia Bucureștilor” a lui Gheorghe Parusi se menționează că pe 1 ianuarie 1711, „Popa Hierea, ctitorul Bisericii Tuturor Sfinților, își mărită fata, înzestrând-o cu tot felul de giuvaericale (cercei și inele de aur cu rubine și mărgăritare, cunună de argint, șiraguri de mărgăritare și mărgean etc.), cu haine, covoare, așternuturi, vase de tot felul ș. a.”.
Bisericuța de lemn îl adăpostește pe Anton Pann în iarna lui 1812, vocea sa deosebită ajutându-l în momente de cumpănă să-și câștige existența, de această dată pe post de cântăreț în strana bisericii.
Abia în 1828 biserica este refăcută din zid. De unde îi vine denumirea și care sunt particularitățile ei în lumea ortodoxă ne spune Adrian Majuru: „Reprezintă un caz unic în peisajul ortodox românesc, deoarece a fost pictată în exterior cu imaginile unor filosofi antici precum Aristotel și Platon.
Este o recunoaștere a valorilor universale de gândire, pe care ortodoxia le-a acceptat încă de la început. Reprezentările acestor personaje antice sunt redate după canoanele bisericii răsăritene.
De aceea, lumea obișnuită, de-a lungul veacurilor, i-a asemuit pe filosofii antici ca fiind sfinți și au numit biserica, «Biserica cu Sfinți». Dar mai este numită și «biserica cu sibile».
Aici este iarăși un amănunt plastic și simbolic important și unic în peisajul ortodox românesc. Pereții exteriori ai bisericii sunt zugrăviți și cu persoanje feminine antice, contemporane filozofilor amintiți și care se numeau «sibile».
Sibilele erau în Antichitate «cele prin care vorbeau zei»; erau preotese, prezicătoare, clarvăzătoare și slujitoare ale oracolelor din lumea greco-romană.
În Antichitate erau întâlnite în toată zona mediteraneeană, iar creștinismul timpuriu le-a cunoscut îndeaproape. Cel puțin din perspectiva acestor două detalii de reprezentare simbolică și imagistică, biserica de pe strada Sfinților reprezintă o curiozitate istorică ce trebuie subliniată.”
Actualul Palat Noblesse, primul proiect al arhitectului Alexandru Săvulescu
Încet, încet, strada începe să se umple de case ale meșteșugarilor, pentru ca spre sfârșitul secolului, în 1881, arhitectul Alexandru Săvulescu, proaspăt întors de la studii de la Paris, să primească comanda de a-i construi bancherului Ioan Pascu o casă elegantă, în stilul locuințelor burgheziei bucureștene a vremii.
Arhitect care își va pune semnătura, printre altele, și pe casa omului politic Lascăr Catargiu de pe Strada Biserica Amzei nr. 24, Palatul Poștelor și Telegrafului, Muzeul Național de Istorie a României, licee din București și din țară.
Președinte al Societății Arhitecților Români în perioada 1895-1902 și unul dintre fondatorii Școlii de Arhitectură din București, Alexandru Slăvescu se remarcă printr-un stil denumit generic eclectic, ce combină elemente tradiționale românești, franceze și bizantine.
Clădirea, situată la acea vreme la numărul 75, trece în 1903 în proprietatea familiei bancherului Leon Berkowitz, care a ținut să aducă câteva modificări exterioare, realizate de către antreprenorul L. Schmidt.
Cei trei frați Berkowitz, proprietari ai băncii cu același nume, reprezentau una dintre familiile bine cunoscute ale Bucureștiului începutului de secol XX. O familie care, după cum spune istoricul Adrian Majuru, pe lângă proprietatea din Strada Sfinților mai deținea „imobilele din Bucureşti plasate astfel: strada Batiştei nr. 9-11 şi nr. 14 bis; strada Brutus 5-5 bis; strada Sapienţei nr. 5; şoseaua Kiseleff nr. 43 (1350 mp.); Calea Călăraşilor nr. 22-24; Strada Lipscani nr. 24, 26, 28 şi 110-114; strada Mircea Vodă nr. 43; Calea Moşilor nr. 48, 128 şi 130; strada Paris nr. 5, strada Smârdan nr. 17; strada Sf. Vineri nr. 9 şi 11; calea Victoriei nr. 32, 49, 88, 90, 218, dar şi imobilele din pasajul Villacrose cu nr. 16-18-20; strada Dionisie nr. 3; str. Nicolae Filipescu nr. 24 colţ cu Batiştei nr. 14. Urmau terenurile din Parcul Filipescu, Aleea Zoe nr. 5, teren viran, lotul 66 şi 67; terenul din şoseaua Vitan nr. 75 de 21.453 mp.”.
Crahul din 1929, în ciuda măsurilor luate de Banca Națională a României (concordatul preventiv de trei ani și perioada de grațiere de cinci ani), conduce la falimentul Băncii L. Berkowitz, cei trei frați Berkowitz – Elly, Max și Adolf – murind rând pe rând între 1933 și 1939.
Frumuseți ascunse
Naționalizată în 1948, Casa Berkowitz de pe Strada Sfinților intră în proprietatea statului comunist, găzduind din 1950 până în 1989 Cercul Copiilor sectorului 2 sau Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei, cum a fost redenumită la un moment dat.
La scurt timp după Revoluția din ’89, reședința Berkowitz intră treptat în rulajul proceselor de recuperare, care au durat aproape două decenii. În tot acest timp, casa a rămas în administrarea statului.
Recuperată la începutul anilor 2000, moștenitorul o vinde la scurt timp, însă noul propietar este nevoit să o ofere gaj pentru un împrumut bancar, care nu a mai fost onorat. Astfel, imobilul trece în administrarea băncii, până în anul 2012, când este achiziționată de familia Preda, care a ales să ofere reședinței Berkowitz o bună parte din proiectul lor de viață, după cum și-ar fi dorit și bătrânul Leon Berkowitz la 1903.
Din 1989 până când a căpătat denumirea actuală de Palatul Noblesse, casa a rămas în paragină.
După spusele Loredanei Preda, actuala proprietară, „în momentul achiziției, această casă se afla într-o stare avansată de degradare, cu ziduri dărăpănate, fisuri în pereți, mucegai și infiltrații, uși și ferestre distruse de cei care o devastaseră cu răutate, cu pereții ce stăteau să cadă, cerând cu ultima răsuflare ajutorul cuiva.
Starea în care se aflau pereții și tavanele nu a fost printre cele mai bune. Născută ca o operă de artă, cu stucaturi care decorau acești pereți si aceste tavane, casa a suferit în timp o degradare nevoluntară (din cauza timpului și neîngrijirii) și voluntară, cauzată de oamenii care au desfășurat diferite activități sau au devastat-o intenționat.
Am fost captivată de frumusețea și farmecul acestei clădiri, iar elementele decorative m-au făcut să văd în această clădire trecutul ei glorios. În spatele acestei imagini triste de degradare și infiltrații, se aflau și frumuseți ascunse, elemente originale precum tâmplăria vopsită cu zeci de straturi de vopsea, sobe falnice distruse, stucaturi bogate lipsă pe alocuri, pergola de la intrare din fier forjat.
Toate acestea sub mâna grijulie a meșterilor și a artiștilor, atent supravegheați de mine, și-au descoperit frumusețea de odinioară. Pe lângă acestea, am adus și creativitatea noastră, îmbogățind pereții cu stucaturi noi făcute după tehnici tradiționale, pardoseli noi de marmură cu intarsii sau tavane pictate, o alegorie a artelor care să dea și mai multă măreție acestei case”.
Case care plâng
Cât curaj și hotărâre îți trebuie pentru a cumpăra o casă de patrimoniu aflată într-o stare avansată de degradare?
„Procesul de achiziție al casei a fost unul lung, anevoios, plin de răsturnări de situație și opreliști. Au fost multe momentele în care mi-am zis că nu voi reuși, că este o cauză pierdută, dar căutările și drumurile mele se opreau mereu la casa din strada Sfinților 7.
Cu o dorință arzătoare, cu credință și cu promisiunea pe care mi-o făcusem și o făcusem casei de a o scoate de pe lista «caselor care plâng», în iarna anului 2012, chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, am devenit proprietara acestei case, împreună cu soțul meu. Un cadou de sărbători, un vis devenit realitate.
Să cumperi o casă monument istoric nu este un lucru simplu: de la aprobări de la Ministerul Culturii și de la Primărie, de la probleme de litigii și retrocedări, legislație și norme, toate acestea îți pun la încercare și nervii și dorința sinceră și arzătoare.
Și ca și cum parcursul acesta nu îmi era suficient, să mai adăugăm și relația cu o bancă în procedură de fuzionare, comisii peste comisiii, schimbări de directori, reevaluări și vom înțelege cum a trecut peste un an.
A fost un drum lung, care mi-a transformat visul în realitate, un vis pe care l-am avut dintotdeauna, iar la final am uitat de toate piedicile pe care le-am întâmpinat”, a povestit Loredana Preda.
Restaurată conform planurilor originale
Clădirea a revenit astăzi la strălucirea de odinioară, datorită „migalei intervențiilor de restaurare”, după cum spune Loredana Preda. Au fost intervenții pe toate elementele esențiale, legate de interior precum tâmplăria interioară, stucaturile, cărămida aparentă sau sobele.
Intervențiile exterioare sunt în completarea proiectului Palatului Noblesse și au cuprins elemente de arhitectură și restaurare a decorațiunilor de pe fațade, elementele de fier forjat cu rol decorativ, dar și de utilitate funcțională precum balcoanele, marchiza și poarta de la intrare.
Clădirea a fost restaurată conform planurilor originale, găsite la Arhivele Naționale, cu mențiunea că planurile din anul 1881 nu relevă destinația încăperilor, preferată de primul proprietar, dar proprietarii actuali consideră că „nu a diferit de ceea ce a existat după modificările din anul 1903, făcute de Leon Berkowitz.
Schimbările cele mai mari au fost aduse fațadei principale, dinspre strada Sfinților, și apoi foarte vizibilă este extinderea și modificarea interioară a mansardei, după cum am obervat în cele două planuri, din 1881 și 1903. Apoi modificări substanțiale au fost aduse și căii de acces în clădire.”.
Casa a fost supusă unui amplu proces de consolidare și restaurare – investiție importantă, de două sau trei ori mai costisitoare decât dacă ar fi fost construită de la zero – care a durat în total trei ani, dar a fost inaugurată pe etape.
Astfel după un an, birourile din demisol au fost terminate și deja echipa de arhitecți se muta, ceea ce a permis proprietarilor să urmărească îndeaproape șantierul.
„În aproximativ un an și jumătate, deschideam publicului cu parterul, putând găzdui deja primele evenimente. Durata de realizare este una extrem de scurtă ținând cont de complexitatea proiectului și nivelul înalt de amenajare și acest lucru a fost posibil tocmai datorită faptului că fiind specialitatea noastră în realizarea și implementarea de proiecte, am lucrat într-un mod profesionist, selecționând specialiști în toate domeniile implicate.
Una dintre cele mai dificile etape a fost cea de realizare a subzidirilor în vederea consolidării și amenajarea demisolului și subsolului, un spațiu industrial, cu cărămidă aparentă care găzduiește birourile noastre și Biblioteka Hub, spațiu premiat de asemenea pentru originalitate.
Împreună cu o echipă de oameni ambițioși, care mi-au împărtășit viziunea, am creat pentru Palatul Noblesse un parcurs ce rezumă istoria designului în câteva stiluri de interior diferite, dar legate de elemente comune ce creează continuitate și varietate în același timp”.
Continuitate și varietate în același timp
După o analiză atentă a specialiștilor în structuri, s-a venit cu o serie de lucrări specifice. O parte dintre pereți și plafoane se aflau într-o stare degradată, necesitând o întărire structurală (prin cămășuire) și chiar înlocuire (în cazul unelor plafoane compuse de grinzi din lemn putred.
Au intervenit pe elementele de fundație și zidărie, spune Loredana Preda, iar recuperarea structurii originale de cărămidă nu a fost ușoară, în condițiile deteriorărilor cauzate de cutremure și umiditate sporită pe de o parte și umplerii unor camere din subsol cu pământ, pe de altă parte.
În tot acest proces, au descoperit în subsolul clădirii noi încăperi, despre care nu știau înaintea deschiderii șantierului.
„N-am reușit să aflăm motivul umplerii acestor încăperi, dar am presupus că a fost cauzată de pânza freatică.
Am valorificat și zidăria originală, aceasta fiind exploatată ca imagine în multe situații, de la subsol si demisol, ca zidărie aparentă. Culoarea de roșu aprins, pompeian aproape, al cărămizii seculare, conferă un sentiment de liniște și ospitalitate vizitatorului”.
Tâmplăria interioară a fost foarte importantă, iar efortul de a recupera elementele originale a fost foarte mare.
Din păcate, balustrada originală din lemn a scării care ducea la mansardă a fost furată.
„Noi am confecționat o scară complet nouă pe structura de metal, bine ancorată și acoperită cu marmură, dar care a păstrat amintirea celei vechi prin forma delicat arcuită.
Au fost restaurate și ușile interioare, din brad, cu multe elemente decorative vegetale și geometrice. A fost folosit în acest sens un atelier specializat pe restaurare lemn.”
Sobele din ceramică din epoca Leon Berkowitz, posibil mai vechi, sunt elementele de mare valoare pentru două din camerele de la parter.
Acestea au fost desfăcute bucată cu bucată, spălate și tratate, inventariată fiecare piesă, iar la finalul procesului de reconsolidare, au fost asamblate la loc.
Intervenții costisitoare au fost și în privința scării din piatră de la intrarea în casă. Scara a fost desprinsă piesă cu piesă și trimisă într-un atelier de restaurare piatră.
Consider fierul forjat a fi un element de noblețe. Balcoanele și marchiza clădirii le-am realizat din acest material. Gardul și poarta, de o expresivitate deosebită, sunt la rândul lor realizate din acest material.
Fațadele Palatului Noblesse sunt cele retușate la 1903 de Leon Berkowitz, fiind mai apropiate de stilul sobru german sau austriac, însă proprietarii de acum au ales să păstreze și multe elemente de decor ale vechiului proiect de decorație eclectică, preferate de arhitectul casei, Alexandru Săvulescu.
„Casa este înconjurată de un spațiu pe care l-am gândit potrivit pentru recreere, dar și pentru a pune în evidență clădirea. Am păstrat structura inițială a aleilor care înconjurau casa.”
Tot din relatările Loredanei Preda, aflăm că pe lângă cele două sobe și țâmplărie, procesul de refacere a stucaturilor originale a fost unul extrem de migălos.
Stucaturile au fost scoase cu multă atenție, catalogate și restaurate de meșteri artizani, eliminând straturi ale finisajelor aplicate cu superficialitate și aducându-le la starea lor originară, urmând să fie montate în locul lor.
Acest procedeu a permis și integrarea în pereți și tavane de cabluri și echipări tehnologice pentru funcționarea eficientă în prezent.
Citește și: Casa Miței Biciclista. De la abandon la „stabiliment creativ”
Tehnici de restaurare specifice, trompe d’oeil și water jet
Datorită stucaturilor, pereții au căpătat volum și expresie tactilă, însă la fel ca o pictură fără culoare, era nevoie și de o expresie și o profunzime cromatică.
Tema artistică și povestea încăperilor era firească pentru o clădire care dorește să găzduiască evenimente artistice, muzicale, vernisaje etc., doar trebuia să i se dea contur.
Se simte din modul în care povestește despre amplul proces de restaurare câtă bucurie îi aduce acest proiect Loredanei Preda: „Astfel că în încăperile Palatului Noblesse și-au dat întâlnire zeitățile care reprezintă artele vizuale și auditive surmontate de muzele ce simbolizează inspirația divină. Pentru a reda volum fictiv și profunzime de câmp a fost folosită tehnica pictorială denumită trompe d’oeil care figurează elemente arhitecturale în perspectivă.
Senzația este unică, compoziția începe cu tablourile din holul central și continuă în tavanul din camera Baroc, ajungând la nori, într-un context idilic care ne aduce aproape de Eden. Pardoselile au o notă elegantă și prețioasă datorită elementului folosit și anume marmura.
Pentru a crea lucruri unice utilizând acest element, ne-am folosit de tehnica water jet. Tratarea pardoselii a urmărit compoziția parietală și amenajarea, într-o compoziție unitară, acestea fiind motivele pentru care s-a optat pentru diferite tipuri de tratare a marmurei.
Menționez faptul că holul de intrare a fost tratat special. Compoziția din pardoseală era nevoie să fie ea însăși unul dintre protagoniștii acestei încăperi, motiv pentru care am realizat un superb covor de marmură care înglobează peste 5.000 de piese, inclusiv blazonul Palatului Noblesse.”
În sala centrală, marmura a fost tratată special pentru a reproduce un efect de tip „oglindă„ față de tavan, un efect tipic din elemente arhitecturale din faimoasa Veneție.
În celelalte camere, au optat pentru o tratare clasică a pardoselilor, asemenea modelelor folosite în vechile palate, jocul de șah din două nuanțe regăsindu-se în plăcile tăiate hexagonal sau romb.
Încăperile așa îmbrăcate în marmură și cu stucaturi pe pereți au fost astfel pregătite să găzduiască piese de mobilier și decorațiuni dintre cele mai elegante și diversificate ca stil, alături de piese de artă și antichități, creând amenajări unice și de neuitat.”.
Frumusețea despre care vorbește Loredana Preda, clădire istorică redată contemporaneității sub denumirea de Palatul Noblesse, poate fi oricând admirată de bucureșteni.
Clădirea în prezent un spațiu multifuncțional care găzduiește activitatea brandurilor Noblesse Group. Este o incursiune în lumea arhitecturii și designului, purtând orice vizitator prin diferite stiluri și perioade, o călătorie care hrănește deopotrivă ochii și sufletul.
„Mi-am dorit să aduc o oază de frumusețe în centrul Bucureștiului vechi, un spațiu versatil care să găzduiască deopotrivă evenimente memorabile private, corporate sau culturale.
Pe viitor îmi doresc să creez în continuare concepte inedite de evenimente care să aducă și mai aproape de oameni acest loc deosebit, să atragem clienți atât de design, arhitectură cât și de evenimente pe care îi inspirăm și care găsesc utile pentru ei serviciile pe care le oferim.
Un proiect deosebit de drag mie este agenția de artă Fusion arts, prin care descoperim anual noi artiști și pentru care spațiul nostru, prin diferitele vernisaje pe care le organizăm sau festivaluri, ajung mai aproape de publicul larg iubitor de artă”
De-a lungul timpului, proiectul Palatul Noblesse a primit numeroase recunoașteri pentru viziunea creatoare , dar și ca referință de proiect de arhitectură atât național cât și internațional.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
