Castrarea chimică a pedofililor, propusă din nou în Parlament

0

Cazul poliţistului care a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din Capitală a scandalizat o ţară întreagă. Din fericire, bărbatul a fost prins, din păcate legislaţia României este deficitară în ceea ce priveşte pedofilia. Pe lângă faptul că cei care ies din închisoare nu sunt monitorizaţi în scopul prevenirii altor incidente, tendinţa oamenilor legii este de a da cu piciorul la orice propunere de înăsprire a pedepselor pentru pedofili.

Citiți și Tel Drum și-a cerut insolvența. Motivația: sechestrul asigurator impus de DNA

De reamintit este faptul că până acum Parlamentul a respins două proiecte de lege privind castrarea chimică, care nu reprezintă nimic altceva decât un tratament hormonal care să reducă libidoul pentru agresorii sexuali.

În anul 2017 au fost înregistrate 417 cazuri de abuz sexual asupra copiilor, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Din aceştia, 334 erau fete şi 83 băieţi.

Mai mult de jumătate, respectiv 229 abuzuri, au avut loc în propriile familii. În mediul urban s-au înregistrat 264 de cazuri, iar în mediul rural 153. Pentru 67 de minori s-a dispus plasament în regim de urgenţă, aceştia fiind scoşi din familie. În 232 de situaţii, copiii abuzaţi aveau mai puţin de 13 ani.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele