Cât mai durează aglomerația de la metrou? Metrourile ajung în stații la 10-15 minute. Metrorex trebuie să plătească datoria de 140 de milioane lei către Alstom

0

Aglomerația pe magistralele de metrou din București mai durează cel puțin 2-3 săptămâni, până la rectificarea bugetară.Aceasta este estimată „în jurul datei de 5 august”, potrivit ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, care a transmis informația pentru Economedia.

Aglomerația de la metrou este cauzată chiar de Metrorex care nu și-a plătit datoriile de aproximativ 160 de milioane de lei către Alstom România, compania care asigură serviciile de mentenanță (întreținere) pentru cele 82 de rame de metrou.

Practic, Metrorex poate pune în circulație mult mai puține trenuri față de graficul normal, iar ramele vin în stații la intervale foarte mari, de 10-15 minute, timp dublu față de programul normal, cel puțin la orele de vârf și în contextul creșterii numărului de cazuri COVID-19.

Suspendare anunțată încă de la sfârșitul lunii iunie

Metrorex spune că nu va rămâne fără mentenanță. Alstom a avertizat că nu-și  va mai oferi serviciile dacă nu-i sunt plătite datoriile | Digi24

Suspendarea progresivă a serviciilor de mentenanță a fost anunțată încă de la sfârșitul lunii iunie de președintele Alstom Europa, Gian Luca Erbacci, care a avertizat că Metrorex are o datorie de 33 milioane euro (165 milioane lei), sumă ce corespunde unui an de plăți restante.

Economedia a solicitat Metrorex să prezinte câte trenuri circulă pe cele 5 magistrale din totalul programat conform graficului normal și suma totală pe care compania o mai are de achitat. Răspunsul Metrorex va fi publicat imediat ce îl vom primi.

Săptămâna trecută, imediat după ce Alstom a redus serviciile de întreținere, Metrorex a transmis într-un comunicat că a început să plătească o factură de 20 de milioane de lei din datoria de 160 de milioane, dar așteaptă rectificarea bugetară pentru a achita și restul datoriei.

„Metrorex a achitat o parte din sumele aferente serviciilor realizate în anul 2022 și continuă să plătească facturile ce vor fi emise în acest an. Pentru achitarea integrală a obligațiilor de plată, va solicita sumele necesare la următoarea rectificare bugetară.  Obiectivul principal al Metrorex este transportul călătorilor în condiții de siguranță, iar în acest sens, depunem toate eforturile pentru rezolvarea acestei situații”, arată un comunicat Metrorex din 14 iulie.

Încă de săptămâna trecută, Alstom România a redus progresiv activitatea de întreținere pe care până acum a făcut-o din surse proprii, iar singura variantă pentru ca toate ramele de metrou să intre în circulație este plata datoriei (probabil eșalonată) a Metrorex după ce se aprobă rectificarea bugetară (procedura este rapidă, prin Ordonanță a Guvernului). Alstom România asigură întreținerea trenurilor de metrou pentru următorii 15 ani, contractul fiind semnat în decembrie 2021 pentru 2,4 miliarde lei.

Materialul rulant de la Metrorex:

1. IVA – Arad 15 Rame electrice de metrou fabricate de IVA Arad – Romania între 1980 – 1992 și fiabilizat între 2011 – 2014

2. Bombardier – 44 Rame electrice de metrou fabricate de Bombardier Transportation -Suedia utilizat pentru efectuarea serviciului comercial (transport de călători), din care 18 rame fabricate între 2002 şi 2004 respectiv 26 de unităţi 2006 – 2008

3. CAF – Spania 23 trenuri, din care 16 trenuri 2013-2014 respectiv 7 rame din 2016, potrivit Caietului de Sarcini Metrorex.

Contractul de întreținere a expirat în 2019

La sfârşitul anului 2019, atunci când a expirat contractul de întreţinere pe 15 ani, Alstom România avertiza asupra riscului opririi metroului din cauza datoriilor Metrorex care se ridicau la 150 de milioane lei. Ulterior, a fost lansată o procedură de achiziţie în regim de extremă urgenţă pentru servicii de întreţinere pe 12 luni cu posibilitatea de extindere cu 6 luni.

„Este important de precizat că din totalul de 82 de TEM aflate în exploatare, 44 de trenuri – și anume trenurile Bombardier Transportation – au un plan complex de mentenanță format din 36 de tipuri de revizii, din care 17 revizii la normă de timp (între 7 zile și 15 ani), și respectiv 19 revizii la norma de kilometri parcurși (între 4.000 și 1.500.000 km). Deși planul de mentenanță al trenurilor Bombardier Transportation este complex, mentenanța acestor trenuri nu implică un consum de manoperă important”, mai notează Metrorex.

Alstom ar urma să înceapă anul acesta livrarea primelor unităţi din cele 13 rame Metropolis, contractul fiind semnat în decembrie 2020 pentru 100 de milioane Euro. De asemenea, compania a semnat și contractul pentru 20 de trenuri InterRegionale cu posibilitatea extinderii contractului cu încă 17 unități.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele