UPDATE 1: Cătălin Cherecheş, prins marţi în Germania, unde fugise după condamnarea definitivă la cinci ani de închisoare, avea asupra sa la momentul capturării mai multe documente, inclusiv o carte de identitate emisă în Italia în 2022, precum şi suma de 3265 de euro şi sume mai mici în forinţi şi în lei, potrivit unor surse din anchetă.
Cherecheş a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania. Surse din anchetă afirmau marţi seară că primarul a fost ajutat de o mătuşă şi intenţiona să fugă din Germania, moment în care l-au prins agenţii. Aceleaşi surse afirmă că femeia conducea cu 200 de kilometri la oră, înainte de momentul capturării.
Maşina condusă de mătuşa lui Cherecheş era un Mercedes Benz C Klasse AMG.
Cherecheş a opus rezistenţă în momentul reţinerii, fiind rănit.
Acesta avea asupra sa 3265 de euro, echivalentul a 150 de euro în forinţi şi aproximativ 320 de euro echivalent în lei.
De asemenea, avea şi mai multe documente, inclusiv o carte de identitate emisă în Italia în septembrie 2022, afirmă sursele citate.
Alte documente găsite asupra sa au fost cartea de identitate românească, o legitimaţie de deputat şi una de membru al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MAI, filiala Maramureş.
UPDATE: Soția lui Cătălin Cherecheș, Tabita Gliga, a fost, marți, la Târgu Mureș, la părinții ei, arestați pentru dare de mită si complicitate.


Tabita Gliga a fost singură, cu mașina personală, la sediul poliției din Târgul Mureș, unde se află și centrul de reținere și arest preventiv.
Îmbrăcată lejer și cu mai multe bagaje pregătite pentru părinții săi, aceasta a vorbit aproape în permanență la telefon. Nu a dorit să ofere niciun punct de vedere cu privire la fuga soțului ei, Cătălin Cherecheș, ori detalii legate de persoanele care i-ar fi fost complici.
Știre inițială
Cătălin Cherecheș, primarul fugar din Baia Mare care a ieșit din țară pe la vama Petea, ar fi fost prins. Primarul a fost dat în urmărire internațională după ce, înainte cu câteva ore ca judecătorii să dea sentința definitivă, a fugit din țară.
Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare

Primarul ar fi fost prins la gara din Augsburg în momentul în care încerca să se urce într-un tren alături de mătușa sa. Ofițerii germani i-ar fi depistat în momentul în care erau într-o mașină care mergea cu peste 200 de km la oră pe șoselele din Germania.
Judecătorii din Germania vor decide când va fi extrădat primarul din Baia Mare.
Cătălin Cherecheș a fugit din țară cu un taxi
Primarul din Baia mare care urma să primească 5 ani de închisoare pentru mită, a fugit vineri din țară cu un taxi. El și-a făcut un plan bine pus la punct și a reușit să fenteze polițistul de frontieră care se afla pe finalul programului în momentul în care Cătălin Cherecheș a trecut pe la punctul de control.
Un taximetrist a povestit cum Cătălin Cherecheș s-a urcat la el în taxi și fără nicio vorbă, i-ar fi scris pe parbriz: Satu Mare. Aceea era destinația de unde avea să ia un alt paxi pentru ca mai apoi să iasă din țară.
„A venit în fugă, s-a urcat sus, după care mi-a făcut semn să mă duc şi mi-a scris pe parbriz Satu Mare. Avea o gentuţă gen borsetă, o geacă şi un hanorac şi avea gluga în cap că ploua afară”, povesteşte Alexandru, taximetristul care l-a plimbat pe Cătălin Cherecheş.
Ajuns în Satu Mare, Cherecheş a luat la întâmplare un alt taxi şi i-a cerut şoferului să-l ducă în Ungaria.
„Era un client normal cu care am pornit la drum, fără să ştiu cine e. Eu doar mi-am făcut meseria de taximetrist, în rest nimic”, spune taximetristul care l-a dus pe Cherecheş în Ungaria.
El a reușit să-l păcălească pe polițist cu buletinul pe care îl avea de la vărul său stabilit în altă țară.



