Google a anunțat trecerea la utilizarea metodei de autentificare cu passkey-uri ca mod implicit de logare în cadrul serviciilor sale.…
În viitor, Instagram s-ar putea să îți permită să împărtășești Stories numai cu anumite grupuri de prieteni. În timpul unei…
Atunci când ți se descarcă bateria telefonului mobil nu este deloc complicat să-l reîncarci, totuși mulți dintre noi facem o…
Cauza supraîncălzirii noului telefon ar fi sistemul de operare, dar şi actualizările unor aplicaţii precum Instagram, susține Apple. …
Google sărbătorește 25 de ani, iar în cinstea acestei aniversări are un „doodle” animat care se afișează când vrei să…
Alexa, serviciul de asistenţă virtuală al Amazon, va fi dotat cu inteligenţă artificială (AI) generativă, a anunţat compania miercuri, semnalând…
Franța a anunțat suspendarea de la comercializare a telefonului iPhone 12, fabricat de Compania Apple, din cauza suspiciunii legate de…
WhatsApp, de la Meta, le permite, în sfârșit, utilizatorilor să partajeze fotografii HD, iar suportul pentru videoclipuri HD va fi…
În ciuda problemelor de producţie avute în cazul versiunilor Pro, cel puţin unele din modelele care vor compune seria de…
În era digitală în care trăim, vizibilitatea online este esențială pentru succesul oricărei afaceri. Dacă doriți să atrageți mai mult…