Liderul Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin-Alexandru Manda, a transmis un comunicat de presă, în numele a cinci organizaţii de elevi,…
Ministerul Educației Naționale (MEN) a reglementat modalitatea de utilizare în unitățile de învățământ preuniversitar a auxiliarelor didactice aprobate/avizate de Centrul…
Deputatul PNL, Raluca Turcan a solicitat public, pe diverse canale ca ”salariile profesorilor să fie plătite la timp!”, asta însemnând…
Universitatea de Vest Timișoara va beneficia în următorii trei ani de o finanțare de 2,2 milioane de lei din Schema…
Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar ieşean sunt nemulţumiţi că le-a fost schimbată data de virare a salariilor fără să fi fost…
Este lectura consumatoare de timp? Mulți oameni celebri spun ca dedica mult timp lecturii, iar studiile au demonstrat că lectura…
Extinderea educației antreprenoriale, stimularea învățământului profesional dual, dezvoltarea infrastructurii din sistemul de educație, precum și modificarea Legii manualului școlar și…
Reprezentanții Patronatului Român din Cercetare și Proiectare (P.R.C.P.) își exprimă dezacordul față de intențiile de reunificare a sectorului românesc de…
Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (CNEE) a finalizat procedura de aprobare/avizare a auxiliarelor didactice în vederea utilizării la grupe/clase…
La propunerea Consiliului de Administraţie a Univesității din Craiova, în semn de recunoştinţă şi respect pentru memoria fostului suveran al…