O nouă capsulă revoluționară, numită CapScan, a fost dezvoltată de un grup de cercetători de la UC Davis pentru a…
Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret a declarat marţi că nu au fost chemaţi la negocieri şi că în momentul…
În olandeză ”niksen” înseamnă „a nu face nimic”, iar în ultima vreme întreaga lume pare interesată de această metodă de…
Sindicatele din Educaţie continuă marţi greva generală şi ameninţă că vor ieşi masiv în stradă, dacă Executivul nu vine cu…
Camera superioară a Parlamentului a adoptat legea învăţământului preuniversitar şi pe cea a învătăţământului superior, care vor merge acum pentru…
Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Ariana Dudună, a declarat că elevii sunt de acord cu solicitările profesorilor care au declanşat…
Evelina Gudan, câştigătoare a premiului I la Olimpiada de limba şi literatura română din Ucraina, elevă în clasa a IX-a…
Preşedintele Federaţiei sindicatelor din educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că profesorii debutanţi ar trebui să aibă salarii echivalente salariului…
Greva generală din învăţământ va fi declanşată luni, 22 mai, şi va continua până când sindicaliştii vor primi din partea…
O echipă de studenţi de la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI),…