Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova, a încetat din viaţă la vârsta de 83 de ani, 16 septembrie urmând…
La doar câteva luni după ce NASA și SUA au vorbit despre ființe non-umane (extratereștrii -n.r.) o serie de rămășițele…
Parlamentul European a adoptat o rezoluție ”cu privire la relațiile cu Belarus”, în care l-a numit pe Lukașenko complice în…
Taiwanul a declarat joi că Beijingul a zburat cu 68 de avioane militare şi a desfăşurat 10 nave de război…
Preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat să viziteze Coreea de Nord la invitaţia liderului Kim Jong Un, care efectuează o…
Prinţesa Martha Louise a Norvegiei şi şamanul american Durek Verrett au o relaţie de patru ani, și au anunţat că…
Fosta şefă a diplomaţiei austriece, Karin Kneissl, cunoscută pentru că a dansat un vals cu Vladimir Putin în 2018, s-a…
Armenia va ratifica integral Statul de la Roma, tratatul care stă la baza Curţii Penale Internaţionale (CPI), ceea ce ar…
A noua generaţie de ceasuri Apple Watch prezentată marţi de Apple reprezintă un upgrade minor faţă de generaţia anterioară, aducând…
Armata ucraineană încercuit o parte din armata criminalului Vladimir Putin. În localitatea Andreevka din districtul Volnovakha, regiunea Donețk, forțele ruse…