Creşterea valorii amenzilor rutierea avut ca efect, printre altele, stimularea vânzărilor de sisteme „mâini libere”, preţul mediu al unui astfel…
Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a anunţat, joi, că în şedinţa Guvernului vor fi aprobate normele metologice pentru programul "Prima chirie".…
Lista oraşelor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi, a fost extinsă, scrie Digi24.ro. Cei…
Licitaţiile pentru loturile 1 şi 5 din Autostrada Piteşti-Sibiu, dar şi pentru tronsonul Piteşti-Craiova vor fi lansate pe Sistemul Electronic…
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea pentru aprobarea OUG 9/2017 prin care indemnizaţiile consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi…
Proiectul legii graţierii a fost adoptat tacit marţi de Senat şi urmează să fie trimis Camerei Deputaţilor, care este for…
Angajaţii din administraţiile publice din Bucureşti şi din ţară vor declanşa acţiuni de protest începând de miercuri, urmând ca, în…
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunţat luni că lansează programul "Litoralul pentru toţi”, în perioada 22 mai -…
Sindicatele din administraţia publică anunţă grevă şi proteste în Capitală, în faţa Palatului Parlamentului, pentru miercuri, când va fi dezbătut…
23 mai 2017 este zi cu mare greutate pentru scena politică. Nu mai puțin de șase politicieni cu probleme serioase…