Ce aliment poate dispărea din magazinele din România, toți îl consumă

0

Alimentul care poate să dispară din magazine, potrivit lui Gheorghe Flutur, președintele Consiuliului Județean Suceava.

Alerta dată în România, în contextul în care toți românii îl consumă. Așadar, despre ce aliment este vorba, vedeți în rândurile de mai jos ale articolului.

Un aliment foarte consumat de români riscă să dispară de la raft. Care sunt cauzele

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a tras un semnal de alarmă și a vorbit despre alimentul de bază care dispare de pe rafturile magazinelor.

În contextul în care și-a dublat prețul, de la începutul anului, se pare că laptele este pe cale să dispară. Astfel, Gheorghe Flutur solicită sprijin guvernamental pentru crescătorii de animale din zona de munte.

Crescătorii nu mai au furaje

„Consider că trebuie urgent încurajat şi susţinut acest sector. Dacă nu se iau măsuri în perioada următoare, şeptelul de vaci cu lapte dispare, oamenii duc vitele la abator din cauza lipsei furajelor, iar refacerea acestui şeptel nu se poate face în 4-5 ani.

De asemenea, o problemă mare o au şi procesatorii, care au ajuns să cumpere laptele de la sute de kilometri distanţă de judeţul Suceava şi socotesc că trebuie urgent intervenit în acest sector”, a declarat Gheorghe Flutur.

Subvențiile ar trebui să fie mărite

În plus, președintele CJ Suceava a solicitat Ministerului Agriculturii ca în noul Plan Naţional Strategic să nu fie diminuate subvenţiile pe suprafaţă pentru zona de munte, ba, mai mult, crede că toate subvenţiile ar trebui mărite din bani europeni.

„În noul Plan Naţional Strategic, până în 2027, am cerut în mod expres să nu se reducă subvenţiile în zonele montane, aşa cum a apărut în spaţiul public, deoarece populaţia din această zonă se confruntă cu lipsa forţei de muncă şi cu depopularea satelor de munte.

Am primit garanţii că se va ţine seama de aceste probleme ridicate de mine, care nu sunt specifice doar judeţului Suceava, ci întregii ţări”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Sunt probleme în toată Europa

Gheorghe Flutur spune că probleme în ceea ce privește laptele sunt în mai multe țări din Europa, nu numai la noi. În toată Europa sunt recunoscute neajunsurile agricultorilor de la munte, asta din cauza fertilizării slabe ale terenurilor, accesibilitatea greoaie, dar și din cauza sezonului de vară redus.

Toate aceste motive sunt recunoscute ca handicapuri naturale, astfel că trebuie să fie compensate prin subvenții, mai anunță președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele