Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

0
40

Avem la dispoziție o varietate de stil de amenajare interioară. Așa că e imposibil astăzi să nu găsești un stil care să te reprezinte sau care să îți placă. Unul dintre stilurile la modă este rustic modern. Și aici ne referim la cel american. CasoTeca îți spune ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare.

Cu siguranță că stilul scandinav te-a impresionat prin simplitate, iar cel eclectic te-a vrăjit prin versatilitate.

Un alt stil este foarte apreciat, nu doar de designerii din întreaga lume, ci și de beneficiari. Este vorba de stilul modern rustic american, al fermelor de demult. Nu trebuie să locuiești în Statele Unite ale Americii pentru a te bucura de acest stil.

Iată ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

  • Aspectul de fermă al acestui stil își trage inspirația din stilul clasic al fermelor de la mijlocul secolului al XIX-lea, din America rurală;
  • Liniile curate și decorul minimal, dar cald și distinct, sunt semne distinctive ale acestui stil;
  • Aspectul are o schemă foarte simplă de contrast  negru, albe și crem, dar și elemente din lemn, cel mai adesea folosindu-se lemn reciclat;
  • Stilul mai are, de regulă, și o componentă industrială sau brută, prin utilizarea metalelor mixte, a rafturilor de țevi, a iluminatului de stil industrial supradimensionat, a materialelor refolosite;
  • Acest stil combină vechiul cu noul, vintage cu modern pentru a da naștere unui aspect cald, personal;
  • Și încă ceva: se folosesc multe horensii și plante.

Cum pui în aplicare acest stil

Și, ca să-ți faci o idee vizuală despre acest still, iată mai jos câteva imagini exemplificative.

În iamginea de mai jos vei vedea cum elementele acestui stil, cu accente moderne, au fost puse în practică pentru holul de la intrare.

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Sursa foto: Robert Stilin

În bucătăria de  mai jos, se pot observa elementele stilului rustic american, precum paleta de alb și negru, lemnul, dar și lustrele cu aspect industrial.

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Sursa foto: Cambria USA

Rafturile cu bare metalice sunt un alt elemente care farmecă ochiul oricărui cititor.

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Sursa foto: Urn Home

Iată o formulă clasică pentru a obține acest aspect în locul de luat masa: o masă mare de lemn, recondiținată, scaune cu spătar înalt, dar și scaune moderne, lustre cu aspect industriale și desigur, plante.

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Sursa foto: H2 Design + Build via Desire to Inspire.

O paletă neutră lasă texturile rustice să străucească în această cameră de zi.

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Sursa foto: Country Living

În această baie, elementele vechi au fost combinate cu cele noi, precum ciuveta și robinetul.

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare

Sursa foto: Antonio Martins

Sursa text: Apartament Therapy

(0 vizualizari)

Post-ul Ce trebuie să știi despre cel mai la modă stil de amenajare apare prima dată în CasoTeca.


Sursa: Casoteca

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele

*