Acum 32 de ani, pe 26 aprilie 1986, echipa de la Reactorul 4 al centralei de la Cernobîl a închis sistemele de siguranţă în primele ore ale dimineţii, ca să testeze turbinele. Reactorul s-a supraîncălzit şi a scăpat de sub control, generând o explozie egală cu 500 de bombe nucleare.
Suflul a spulberat capacul de ciment şi a trimis un nor imens de material radioactiv la 2 kilometri în atmosferă. În jurul reactorului, a fost delimitată o suprafaţă pe o rază de 30 de kilometri, fiind denumită „Zona de excludere”. În mod surprinzător, zona este deschisă turiştilor din anul 2010, însă puţini se aventurează să ia în piept tăcerea asurzitoare de aici, relatează The Independent. Cei care, totuşi, hotărăsc să meargă în acest loc se opresc mai întâi la Muzeul Cernobîl din Kiev, la 120 de kilometri sud de reactor. În una din camerele de aici rulează un film alb-negru, făcut în oraşul Pripyat la câteva ore după eveniment. Ghidul muzeului, Natalia Hrvatska, spune că scânteile care se pot observa pe ecran sunt efectele radiaţiei. Oamenii care apar în filmare nu sunt conştienţi de pericolul care îi pândeşte. Aceştia au aşteptat 36 de ore până când autorităţile au reuşit să evacueze oraşul, cu ajutorul autobuzelor. Localnicilor li s-a spus să îşi ia cu ei doar strictul necesar, pentru că vor putea reveni în trei zile, însă avea să dureze un an întreg până la întoarcerea acasă.
Citeşte şi Şase ani de la accidentul nuclear de la Fukushima
Nimeni nu ştie exact câte persoane au murit în mod indirect, din cauza dezastrului de la Cernobîl. Punctul sudic de trecere către Zona de Excludere se află la 30 de kilometri de aceasta. Oameni de ştiintă din mai multe ţări au ajuns la concluzia că aria este sigură şi că nu există riscuri. În ciuda acestui fapt, cei care işi doresc să viziteze zona, trebuie să semneze o declaraţie pe propria răspundere: „ Înţeleg pe deplin că stand într-o zonă cu niveluri mari de radiaţie ionizantă, sănătatea şi viaţa îmi pot fi puse în pericol.” Următorul punct de trecere este plasat la 10 kilometri de centrală şi este păzit de militari înarmaţi. Din acest loc se poate vedea acoperişul distrus al reactorului, care e într-o zonă specială, delimitată de un perete înalt de trei metri , completat cu un gard electrificat şi cu sârmă ghimpată. Turiştii nu au voie aici, deşi înăuntru lucrează în jur de 4000 de oameni, care se ocupă de curăţarea locului. În reactorul propriu-zis nu au voie să stea mai mult de o oră zilnic. În jur de 160 de localităţi se află în Zona de Excludere, însă cea mai cunoscută este Pripyat, la aproape 20 de kilometri de centrala nucleară.
Cel mai contaminat loc din orăşel este subsolul spitalului, pentru că aici au fost aduse primele victime. Deşi sunt încă multe lucruri şi resturi contaminate, specialiştii spun că există mari şanse ca zona să aibă un viitor luminos ca rezervaţie naturală, tocmai pentru că a fost ocolită de oameni. Lupi, castori şi chiar cai sălbatici s-au adaptat în această arie sălbăticită.
De Vlad Mitu
