Cetelem: Generația Millenials preferă magazinele fizice în dauna celor digitale

0

Ediția 2018 a studiului pan-european “L’Observatoire Cetelem” dezvăluie preferințele și obiceiurile de cumpărare ale generației Millennials. Studiul evidențiază o chimie foarte bună între generația Millennials și magazine, reliefând ideea că pentru așa-numiții “nativi digitali”, magazinele fizice se dovedesc a fi, în continuare, în topul preferințelor.

Această generație iubește cumpărăturile și, dintre milenialii europeni, românii par a fi cei mai mari împătimiți ai shoppingului. 89% dintre ei manifestă un entuziasm deosebit cu privire la acest subiect și face plăcere să viziteze o gamă variată de magazine. În plus, generația Millennials din România manifestă o atitudine pozitivă atunci când se gandește la viitor, 83% dintre aceștia exprimându-și optimismul (peste media de 79% a celor 17 țări europene incluse în sondaj).

L’Observatoire Cetelem 2018 a fost realizat în 17 țări europene, pe un eșantion de 13.800 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 75 de ani, precum și un eșantion suplimentar de 3.400 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani (Millennials). În România, studiul s-a bazat pe un eșantion de 1.000 de respondenți.

Interacțiunea dintre consumator și produs

Milenialii din România sunt cumpărători avizi și, față de media europeană, demonstrează un grad mai mare al interesului pentru cumpărături. 87% dintre aceștia preferă centrele comerciale care găzduiesc pe lângă magazine și alte tipuri de facilități, precum cele care în care își pot petrece timpul liber. Motivele pentru care toate magazinele, indiferent de natura lor, trezesc și atrag interesul generației Millennials ar putea fi rezumate prin conceptul de “product experience”. Dintre europeni, românii acordă o mare importanță interacțiunii dintre consumator și produs, dar și cumpărăturilor pe care le efectuează, fizic, în magazine. Aceste aspecte le permit să își aleagă produsul pe care și-l doresc sau să beneficieze de o demonstrație prin care li se oferă asigurări asupra alegerii făcute. Românii sunt, de asemenea, cei mai mari fani ai magazinelor specializate, 81% dintre aceștia răspunzând că preferă să frecventeze magazine de decorațiuni, mobilă sau magazine de bricolaj.

În ceea ce privește îmbunătățirea serviciilor și așteptările publicului, milenialii din România sunt cei mai mari critici atunci când vine vorba despre timpul mare de așteptare la cozi (58%). Problema accesului, fie că vorbim despre accesul la locuri de parcare sau despre disponibilitatea transportului public, este, de asemenea, percepută ca fiind un obstacol semnificativ (35%). Factorii estetici sunt deosebit de importanți pentru români, care își doresc ca magazinele pe care le frecventează să fie atractive și originale și să le ofere produse care nu pot fi găsite în altă parte (88%). Totodată, le-ar plăcea ca orarul de funcționare al magazinelor să fie extins (82%), iar retailerii să îi surprindă cu experiențe distractive sau senzoriale și să le pună la dispoziție zone special amenajate pentru activități relaxante.

Milenialii se ghidează după o “filozofie” în care plăcerea este mărginită de raționalitate și care tinde să îi protejeze de excese. De aceea, milenialii din România aleg calitatea în detrimentul cantității și, deși 67% dintre ei văd cumpărăturile ca pe una dintre plăcerile vieții, 85% preferă să cumpere mai puțin, dar în manieră responsabilă, și să opteze pentru achiziții calitative.

“La momentul actual, Millennials este cuvântul care se regăsește pe buzele tuturor. Studiul L’Observatoire Cetelem, ediția 2018, vorbește despre viitor și a fost interesant să aflăm opinia celor care îl vor modela și modul în care aceștia sunt percepuți de generația precedentă. Crescând într-o societate digitală, milenialii manifestă o anumită înclinație spre consumerism și privesc activitatea de a merge la  cumpărături, de cele mai multe ori, ca pe o plăcere. În același timp, aceștia așteaptă o serie de schimbări care le-ar permite comercianților și implicit magazinelor să îi păstreze alături în calitate de clienți. Când vine vorba despre viitorul magazinelor și despre transformările prin care acestea vor trece în următorii 10 ani, românii (75%) sunt tentați să afirme că magazinele vor trece prin schimbări fundamentale, începând cu modalitățile de plată, livrare și promovare și până la servicii, consilierea clientului, prezentarea produselor și experiența de shopping în ansamblu”, spune Bruno Leroux CEO BNP Paribas Personal Finance, Sucursala București.

Încrederea de sine a românilor și încrederea acestora în propria țară

Rezultatele ediției 2018 a studiului L’Observatoire Cetelem servesc, de asemenea, pentru a confirma faptul că, pentru prima dată în ultimii ani, există din nou o doză de optimism în fiecare țară europeană. Scorul mediu al acestui indicator depășeste “limita” de 5 puncte (5,2 în 2018 față de 4,9 în 2017 și 3,7 în 2013). Mai mult decât atât, milenialii au o viziune pozitivă asupra situației din țara lor față de generația anterioară lor (5,6 față de 5,2).

Cu toate acestea, în ciuda climatului economic excelent, România este singura țară care a înregistrat scăderi globale în acest an (4,4 în 2017 față de 4,1 în 2018). Românii sunt îngrijorați, în mod special, de situația din țara lor. Tensiunea politică din țară pare să fie factorul din spatele acestei scăderi. Românii manifestă un optimism mai mare față de circumstanțele lor personale decât în legătură situația din țară,  clasându-se pe locul al doilea în categoria celor mai optimiști respondenți, atunci când vine vorba despre puterea de cumpărare. 37% consideră că puterea lor de cumpărare a crescut (față de nivelul de 24% înregistrat în alte 17 tări membre UE), iar 67% intenționează să cheltuiască mai mult în următoarele 12 luni.

“Considerăm că una dintre cele mai importante descoperiri din 2018 ale studiului L’Observatoire Cetelem este revenirea încrederii în rândul consumatorilor europenilor. Consumatorii zâmbesc din nou și privesc optimiști către viitor. Încrederea în circumstanțele lor personale a crescut și se reflectată în intențiile de economisire și consum. Dorința de a consuma se dovedește a fi mai puternică în Estul Europei (Slovacia: 73%, Bulgaria și Cehia: 69%, România: 67%), iar cea de economisire este mai pronunțață în Norvegia 65%, Suedia 61% și Portugalia 60%”, afirmă Pascal Roussarie, Head of Sales and Marketing Central Europe Region BNP Paribas Personal Finance.

Diferențele între generații și percepția asupra Milenialilor

Europenii cu vârste peste 35 de ani manifestă opinii mai puțin favorabile atunci când fac referire la generația Millennials. 88% din termenii folosiți pentru a-i descrie sunt negativi: materialiști (40%), egocentrici (31%), imaturi (31%), nerabdatori (29%). Ungurii, slovacii, românii și bulgarii sunt cei mai critici. Totuși, milenialii cred despre ei înșiși tocmai opusul. 92% dintre termenii pe care îi folosesc pentru a se descrie sunt pozitivi: responsabili (41%), harnici (34%), răbdători (29%), curioși (26%).

Căutarea unui stil de viață sănătos și a timpului petrecut cu familia și prietenii sunt două dintre cele mai importante lucruri pentru mileniali, aspecte agreate de respondenții români la o rată de 63% și, respectiv, 62%.

Sursa: Cetelem: Generația Millenials preferă magazinele fizice în dauna celor digitale

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele