CFR Infrastructură anunţă investiţii în valoare de 26,02 milioane de lei, din fonduri de la bugetul de stat, pentru lucrări de întreţinere între staţiile Cilibia şi Făurei, în vederea ridicării restricţiilor de viteză şi creşterea vitezei de circulaţie la 120 km/h, pentru trenurile de călători, se arată într-un comunicat transmis de companie.
Potrivit CFR Infrastructură, sucursala regională CF Galaţi (SRCF Galaţi) a lansat licitaţia pentru execuţia lucrărilor de întreţinere a suprastructurii căii ferate între staţiile Cilibia – Făureri, pe firul II.
“Valoarea totală estimată a lucrărilor de întreţinere este de 26.029.994,69 lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din Fonduri de la Bugetul de Stat, alocate CFR SA pentru anul 2021, iar durata contractului de execuţie a lucrărilor va fi de 250 de zile. Anunţul de participare la licitaţia deschisă şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP)”, se arată în comunicat.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 5 mai 2021.
OPEC+ şi-a redus estimările referitoare la cererea de petrol