China a vândut echipamente medicale de protecție de 1,33 miliarde euro, în peste 50 de ţări, în lupta împotriva pandemiei

Ministerul chinez al Comerțului susține că o utilizare neadecvată a produselor poate provoca îndoieli cu privire la calitate, iar China are norme şi obiceiuri de utilizare diferite faţă de alte ţări

0

China a vândut, de la începutul lunii martie, aproape patru miliarde de măşti la nivel global, în lupta împotriva pandemiei noului coronavirus, au anunţat autorităţile chineze, atente să disipeze temeri cu privire la calitatea materialului medical exportat, relatează AFP, preluată de News.ro.

 

În pofida unei scăderi a numărului cazurilor de contaminare pe teritoriul său, Beijingul a încurajat fabricile să-şi crească producţia de echipament medical, în contextul în care celelalte ţări se confruntă cu o penurie, iar pandemia COVID-19 a ucis peste 65.000 de persoane în lume.

De la 1 martie, China a exportat către peste 50 de ţări 3,86 de miliarde de măşti, 37,5 milioane de haine de protecţie, 16.000 de aparate medicale de respirat şi 2,84 milioane de kituri de detectare a COVID-19, a anunţat, ieri, o reprezentantă a serviciilor vamale, Jin Hai.

În total, aceste exporturi sunt evaluate la 10,2 miliarde de yuani (1,33 miliarde de euro), însă unele ţări s-au plans de calitatea echipamentelor medicale importate din China.

Astfel, Olanda a anunţat la 28 martie că recheamă 600.000 de măşti provenind dintr-o încărcătură din China, pentru că nu corespundeau normelor de calitate – nu se închideau corect pe faţă şi aveau membrane (filtre) care nu funcţionau corect.

China a răspuns că fabricantul a ”anunţat clar că (măştile) nu erau chirurgicale”.

Spania a returnat, de asemenea, la sfârşitul lui martie, teste de detectare defectuoase expediate de o companie chineză care nu avea autorizaţiile necesare.

Oficiali chinezi au ripostat duminică unor informaţii de presă cu privire la calitatea unor echipamente medicale chineze, dând asigurări că ”nu reflectă faptele întru totul”.

”Există, în realitate, mai mulţi factori, precum acela că China are norme şi obiceiuri de utilizare diferite faţă de alte ţări, iar o utilizare neadecvată poate provoca îndoieli cu privire la calitate”, a subliniat un reprezentant al Ministerului chinez al Comerţului, Jiang Fan.

Aceste declaraţii le completează pe cele ale unei purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de externe, Hua Chunying, care a îndemnat săptămâna trecută, în mai multe rânduri, presa occidentală să nu ”politizeze” problema sau să nu o ”exagereze”.

Beijingul şi-a consolidat reglementările cu privire la exportul de echipament medical legat de noul coronavirus, cerând ca produsele să răspundă atât normelor chineze, cât şi celor ale ţărilor destinatare.

China şi-a majorat, totodată, capacităţile de producţie a testelor pentru depistarea COVID-19 la peste patru milioane pe zi, a anunţat directorul Administraţiei Naţionale chineze însărcinate cu echipamente medicale Zhang Qi.

 

Citește și: Coronavirus: Grupa sanguină A, expusă; grupa sanguină 0, mult mai protejată

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele