Chindia Târgoviște: şapte cazuri noi de COVID-19 în cadrul lotului

Stefan Alexiu

Preşedintele clubului de fotbal Chindia Târgovişte, Marcel Ghergu, a declarat că în urma testărilor au fost depistate şapte cazuri noi de COVID-19 în cadrul lotului şi al staff-ului tehnic, dar a precizat că partida cu FC Dinamo de luni, din cadrul etapei a II-a a Ligii I, se va disputa conform programării iniţiale.

 

„La ultima testare efectuată au fost depistate alte şapte cazuri de coronavirus în cadrul lotului de jucători şi al staff-ului tehnic. Mai exact este vorba despre 3 jucători şi 4 membri ai staff-ului. Dar meciul cu Dinamo nu va fi influenţat, se va juca luni, conform programării”, a afirmat Marcel Ghergu.

Gruparea din Târgovişte a mai avut alte două cazuri de COVID-19 în urma testării efectuate la 19 august.

Chindia Târgovişte întâlneşte, luni, de la ora 21:00, pe teren propriu, formaţia FC Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a 2-a a Ligii I.

De la 12 iunie, când au fost reluate meciurile de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi, Astra Giurgiu, FCSB, FC Argeş, UTA şi Chindia Târgovişte) şi Liga a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, ASU Poli Timişoara, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC U Craiova 1948 şi Pandurii Târgu Jiu).

Casoteca și SHARP fac echipă bună în contextul pandemiei de coronavirus

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum zece cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.


Citeste si...  Meci de UFC, cu Conor McGregor în cușcă, transformat într-o bătaie generală
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *