OMV Petrom va continua să colaboreze cu persoanele numite în funcţiile guvernamentale, însă este nevoie de predictibilitate pentru ca proiectele majore, precum extracţia gazelor din Marea Neagră, să meargă mai departe, a afirmat, vineri, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, într-o conferinţă de presă.
Ea a participat la debutul şedinţei de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de când a fost listată compania.
Verchere a fost întrebată de jurnalişti dacă planurile companiei de extracţie a gazelor din Marea Neagră sunt afectate de criza politică de la nivel guvernamental.
„Nu activez în politică, ci în business, şi am lucrat toată cariera mea în sectorul de petrol şi gaze, în toată lumea. Unul din lucrurile fundamentale atunci când lucrezi în upstream este că lucrezi cu guvernele. Ce faci de fapt, este să colaborezi cu oamenii care sunt în acele funcţii, pentru a te asigura că îţi faci treaba. România decide pe cine pune în acele funcţii şi noi vom colabora cu acei oameni. Avem nevoie de predictibilitate şi de parteneri în acele funcţii cu care să discutăm şi vom continua să facem aceste lucruri aici, în România”, a răspuns reprezentanta companiei.
Potrivit acesteia, pentru viitor, companiile petroliere trebuie să ia în calcul schimbarea mixului energetic.
„Cred că toate companiile de petrol şi gaze analizează ce va aduce viitorul. Societatea aşteaptă multe lucruri. În primul rând, este important să livrăm energia care este necesară zi de zi şi este ceva ce facem foarte bine, dar cum putem fi siguri că vom putea face asta şi mâine şi peste 20 de ani? Recunoscând că mixul energetic se schimbă şi trebuie să fim siguri că vom putea face faţă, pentru acţionari şi pentru societate”, a susţinut Verchere.
Ea a arătat că OMV Petrom lucrează în prezent la definitivarea unei strategii pentru 2030.
„Aici vom arăta planurile noastre în privinţa tranziţiei energetice. Pentru România, rolul gazului este foarte important în tranziţia energetică, pentru atingerea ţintelor din Fit for 55 şi 2050”, a precizat şefa Petrom.
Verchere a arătat că este crucial pentru România să meargă mai departe cu proiectele de gaze din Marea Neagră.
„Din ceea ce ni s-a spus, Legea offshore va fi aprobată în acest an şi avem nevoie să fie aprobată în acest an”, a completat ea.
În ceea ce priveşte includerea companiei în indicele FTSE Russel, Verchere a menţionat că doar anunţul a dus la creşterea cu 8,5% a acţiunilor OMV Petrom în acea săptămână.
„Abia pe 20 septembrie se va întâmpla efectiv. Va aduce mai multă lichiditate, ceea ce este foarte bine pentru piaţă. Este important şi pentru România, pentru că vedem mai multe companii româneşti incluse în acest indice, ceea ce va aduce mai mulţi investitori pentru România”, a arătat ea.
Acţiunile companiei se tranzacţionează sub simbolul bursier SNP din 3 septembrie 2001.
În cei 20 de ani de la tranzacţionare, OMV Petrom şi-a majorat valoarea de piaţă de peste 15 de ori: de la 1,6 miliarde lei la finalul anului 2001, la 25 miliarde lei la închiderea şedinţei bursiere din 2 septembrie 2021. Pe baza capitalizării bursiere, OMV Petrom este cea mai mare companie românească de la bursă.
„Istoria bursei moderne, reînfiinţată în 1995, este în strânsă legătură cu istoricul de 20 de ani de tranzacţionare al companiei OMV Petrom la Bursa de Valori Bucureşti. Astăzi marcăm un moment important pentru întreaga comunitate a pieţei de capital, acţiunea SNP fiind una dintre cele care stârneşte interesul atât al investitorilor internaţionali, cât şi al celor locali. Performanţa pe care a avut-o OMV Petrom în ultimii 20 de ani a devenit un etalon pentru multe companii româneşti şi ne dorim ca această poveste de succes să inspire şi alte societăţi, atât din mediul privat, cât şi pe cele deţinute de stat”, a spus Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.
OMV Petrom furnizează circa 40% din necesarul de ţiţei şi gaze al ţării şi până la 10% din producţia de electricitate.
În 15 din cei 20 de ani de tranzacţionare la bursă, OMV Petrom a distribuit dividende acţionarilor, acţiunea SNP având un randament mediu al dividendelor de aproximativ 6%. OMV Petrom este una dintre cele mai lichide acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti, fiind inclusă în aproape toţi indicii BVB, respectiv în BET, BET-TR, BET-XT, BET-XT-TR, BETPlus, BET-NG, BET-BK şi ROTX.
Vezi și BERD vede o creștere economică a României de peste 6% în 2021
„Piaţa noastră de capital are nevoie de cât mai multe companii precum OMV Petrom. Ne bucurăm că, împreună cu OMV Petrom, care din 20 septembrie intră efectiv în indicii All-Cap ai agenţiei FTSE Russell, putem creşte reprezentativitatea României în rândul investitorilor instituţionali. De asemenea, compania este unul dintre promotorii Guvernanţei Corporative şi una dintre companiile cu cea mai bună comunicare cu investitorii, după cum rezultă şi din indicatorul VEKTOR calculat de ARIR. Suntem mândri să avem un asemenea partener în toate demersurile noastre pentru a face piaţa de capital mai vizibilă atât pe plan local, cât şi la nivel internaţional”, a arătat, la rândul său, Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti.
Pe parcursul celor 20 de ani de prezenţă la bursă au fost realizate aproximativ 1,3 milioane de tranzacţii cu acţiuni SNP. Din momentul listării până în 2 septembrie 2021, investitorii au tranzacţionat acţiuni SNP în valoare de peste 13 miliarde de lei. De asemenea, un număr de peste 41 miliarde de acţiuni SNP au fost tranzacţionate la bursă în aceste două decenii.
După privatizarea companiei în 2004, OMV Petrom a investit semnificativ în modernizarea, diversificarea şi extinderea activităţilor sale. Investiţiile în perioada 2005-2020 s-au ridicat la 16 miliarde euro, OMV Petrom fiind cel mai mare investitor privat din România.