Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat, vineri, noile modificări aduse prin ordinul comun al celor doi miniştri, al Sănătăţii şi Educaţiei, în privinţa desfăşurării activităţii în şcoli, în contextul valului 5 al pandemiei.
Astfel, închiderea şcolilor nu va mai depinde de procentul de profesori vaccinaţi sau de rata de incidenţă, ci de gradul de ocupare în spitale, care trebuie să depăşească 75%. Din această perspectivă, Cîmpeanu a spus că în niciun judeţ nu s-a depăşit acest prag, astfel că toate şcolile din ţară pot începe fizic. În privinţa suspendării cursurilor într-o clasă, aceasta se va produce la 3 cazuri de infectare, în şapte zile consecutive.
Ministrul a anunţat o serie de schimbări importante în strategia şi modul de funcţionare a şcolilor şi grădiniţelor. ”Aceste schimbări sunt detaliateîn ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Educaţiei, care a fost semnat şi a fost trimis la Monitorul Oficial, urmând să se publice în următoarele ore”, a spus Cîmpeanu, el arătând că se clarifică toate aspectele legate de funcţionarea şcolilor, atât din perspectiva educaţiei şi a normelor sanitare.
Ministrul Educaţiei a arătat şi care sunt noutăţile: ”Ne-am decuplat de rata de incidenţă şi de rata de vaccinare a personalului din sistemul de învăţământ”, a spus Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu a mai afirmat că, dată fiind specificitatea tulpinii Omicron, s-a propus schimbarea modului de abordare, către gradul de încărcare a mediului spitalicesc. ”Pragul este de 75%, un prag care nu este atins în niciunul dintre judeţele României, în prezent. Deci, din perspectiva educaţiei, luni, toate şcolile şi toate grădiniţele din România vor putea începe fizic”, a spus ministrul. Ministrul a mai spus că o altă schimbare este suspendarea activităţii, în fiecare clasă sau grupă din şcoală sau grădiniţă, atunci când sunt 3 cazuri de infectare, în şapte zile consecutive. ”Se păstrează regula intrării în online a întregii şcoli, atunci când cel puţin jumătate din numărul de clase are activitatea fizică suspendată”, a mai spus Cîmpeanu.
Petiţie online pentru revenirea la media de 8.50 pentru bursele de merit ale elevilor