Protestele care au marcat istoria României au readus în prim-plan – prin intermediul mai multor siteuri preocupate îndeosebi de teorii ale conspiraţiei decât de realitate – un nume: George Soros. Deşi prezent în România prin intermediul unei fundaţii, nu există nicio dovadă concretă că mişcările de stradă din ţara noastră ar fi fost susţinute, fie şi parţial, de acest om de afaceri.
Însă, se naşte o întrebare: cine este acest lider enigmatic? Ne propunem să facem un portret al său, în articolul de mai jos.
Visul său declarat este o lume în care oameni ca el, speculatori ai pieţelor, să nu facă bani. Dar, cum lumea nu se schimbă, el a făcut 15 de miliarde de dolari.
La o emisiune din Statele Unite, prezentatorul lasă să ruleze un film cu secvenţe ale Holocaustului. Sunt genul de imagini date pe rapid, cu oameni îndreptându-se spre tren, pentru ca filmuleţul să se încheie cu feţele pierdute în negura adusă de uşile care se închid greoi.
Salvat de o mită
Numai că Soros n-a fost printre ei. El a scăpat, banul l-a scăpat. Când naziştii au ocupat Budapesta, în 1944, tatăl lui Soros era un avocat de succes. Când a simţit că vor fi probleme pentru evrei, avocatul a îndesat un pumn de bani în buzunarul unui oficial al guvernului maghiar. În schimbul banilor, cel mituit trebuia să îl prezinte pe micul George Soros, atunci în vârstă de 14 ani, drept finul său creştin. Şi „finul creştin” a urmărit evreii care urcau speriaţi în trenuri, ba chiar a mers împreună cu „naşul” său să confişte averile bogaţilor evrei ai Budapestei.
În faţa imaginilor, Soros e aproape mut. Din când în când scoate un „îhîm”. Apoi, vorbeşte: „Atunci s-a clădit caracterul meu”. „Cum?”, a întreabat prezentatorul. „Că trebuie să gândeşti în avans, să anticipezi evenimentele atunci când cineva e ameninţat”, a răspuns. Adică să acţioneze precum tatăl său.
Soros fiul avea să devină celebru tocmai prin această capacitate de a intui. O ducea la extrem în 1992, când câştiga 1,1 miliarde de dolari şi supranumele de „omul care a spart Banca Angliei” după ce paria corect că guvernul va devaloriza lira sterlină. Nu vorbim, desigur, de un pariu propriu-zis, ci de un instrument financiar numit „short selling”, care permite unui investitor să vândă acţiuni fără a le deţine la propriu. Investitorul vinde aceste acţiuni şi, după ce preţul scade, le cumpără mai ieftin pentru a le înapoia proprietarului. Însă acest instrument funcţionează şi în vânzarea şi cumpărarea de valută, chiar mai lesne. Iar Soros a vândut echivalentul în lire sterline a 10 miliarde de dolari, mizând că lira va scădea.
În 2011, se pare că el a fost „investitorul misterios” care a câştigat 8,5 miliarde de dolari, după ce a prezis retrogradarea istorică a SUA de la cel mai bun rating AAA, la AA+.
Hamal şi ospătar în Londra
Soros a ştiut mereu valoarea banului, că-s miliarde de dolari sau o mână de forinţi. După ce a emigrat în Anglia (1947), a lucrat ca hamal şi ospătar pentru a-şi plăti viaţa şi studiile la London School of Economics. Într-un final, i-a fost acordată o finanţare de 40 de lire pe lună din partea unei societăţi religioase.
Financial Times îl descrie drept „profetul de succes al pieţelor” şi consideră că „în ceea ce priveşte funcţionarea pieţelor financiare, Soros a dovedit că este cu câteva decenii înaintea timpului său”.
În prefaţa „Alchimiei finanţelor”, publicată de Soros în 2003, fostul preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, Paul Vockler, îi contura portretul lui Soros. „Este cunoscut drept un speculator de imens succes, destul de inteligent pentru a se retrage dintr-un joc chiar şi atunci când îl conduce detaşat. Volumul impresionant al câştigurilor sale a fost influenţat de implicarea sa în încurajarea naţiunilor în tranziţie şi în curs de dezvoltare să devină societăţi deschise”, scria Vockler.
Lumea „Soroilor”, vampirii economiei mondiale
Din această perspectivă, Soros pare omul luminilor, însă o alta ni-l prezintă altfel. Într-un editorial publicat în „New York Times”, Paul Krugman arăta efectul Soros asupra pieţelor financiare. Krugman spune că investitorii de teapa lui Soros nu numai că „mută bani anticipând o criză a unei valute”, ci chiar declanşează o criză „pentru amuzament şi profit”.
Americanul propunea şi un nume pentru aceşti investitori: „Soroi”. De altfel, în momentul declanşării crizei, publicaţia The Guardian îl plasa pe Soros pe lista celor vinovaţi de recesiune.
O interesantă părere de mijloc este cea oferită, pentru evz.ro, de Sandra Pralong, preşedinte al Fundaţiei Soros în România între 1990 şi 1993. Pentru ea, Soros este un om cu o înţelegere filozofică atât a istoriei, „cât şi a legilor – o să râdeţi – fizicii cuantice şi ale psihologiei umane”. Că Soros e omul care înţelege perfect distorsiunea pe care o produc gândurile şi aşteptările noastre asupra realităţii, ştie „că nu există obiectivitate, ci o serie de corectări ale percepţiilor eronate care ne duc mai aproape de adevăr”.
Îmbogăţit de o lume pe care o condamnă
Geniul lui Soros, crede Pralong, a fost „să ia în serios filozofia şi ştiinţa şi să aplice această înţelegere a fenomenelor în lumea financiară”. Însă Soros pretinde că este un luptător împotriva distorsiunilor pieţii. Adică împotriva structurilor care l-au îmbogăţit. „Soros e primul care oferă antidotul împotriva oamenilor ca el, primul care spune că legile ar trebui să îl împiedice să profite de pe urma distorsiunilor pieţei. Doar că nimeni nu-i ascultă pledoaria despre necesitatea regularizării, a îngrădirii pieţelor financiare şi a penalizării oamenilor ca el”. Un fel de Ulise, pe care lumea ar trebui să-l lege, pentru a nu fi ispitit de glasul sirenelor. La el, sirenele sunt banul şi puterea. Are o avere de 15 de miliarde de dolari.
Ghidat de ideile lui Karl Popper
Societatea deschisă nu este o construcţie filozofică a lui Soros, ci a mentorului său, filozoful englez de origine austriacă Karl Popper (1902-1994). La London School of Economics, Popper a fost profesorul lui Soros.
Duşman declarat al regimurilor totalitare, Popper a încercat să opună acestor construcţii unele în care guvernul să fie responsabil şi tolerant, iar mecanismele politice să fie transparente şi flexibile. Într-o astfel de societate, spera Popper, liderii politici pot fi înlocuiţi fără a fi nevoie de vărsare de sânge, iar „viaţa indivizilor e influenţată de deciziile personale ale acestora”. Popper punea la temelia construcţiei sale separarea puterilor în stat, alegerile libere, libertatea de exprimare, respectarea drepturilor omului. Însă Soros avea să adauge că, mai ales astăzi, acestea nu sunt de ajuns. E necesar, crede Soros, şi un „angajament puternic faţă de adevăr”.
„Politicienii vor respecta realitatea, în loc de a o manipula, numai dacă oamenilor le pasă de adevăr şi îi pedepsesc pe politicieni atunci când îi dezamăgesc”, scria Soros, într-un eseu.
REŢEAUA SOROS
Modelarea estului, din Polonia până în Georgia
Originile sale est-europene l-au făcut să acţioneze frecvent în această zonă, deşi de la distanţă. Rolul său în căderea comunismului este unul colosal, după cum arăta un jurnalist de la „New Statesman”. Deşi, continuă ziaristul, a avut un interes: a fost călăuza americanizării în Europa de Est.
Bani pentru anticomunişti
Începând cu 1979, a finanţat cu generoasa sumă de trei milioane de dolari pe an disidenţa poloneză, mai ales Mişcarea pentru Solidaritate. Tot el a finanţat şi Carta 77, iniţiativă civică de disidenţă din Cehoslovacia.
Un protejat al lui Soros a fost Andrei Sakharov, celebru disident rus, care a protestat faţă de ambiţiile nucleare ale Rusiei şi a criticat invazia sovietică în Afganistan din 1979. În Ungaria, Soros a fondat Institutul pentru o Societatea Deschisă, în 1984, şi a investit sume uluitoare în opoziţie şi în media.
Numai că ambiţiile lui Soros nu s-au oprit în perioada comunistă. În spaţiul iugoslav, de pildă, Soros a finanţat opoziţia anti-Miloşevici, deşi poporul s-a încăpăţânat şi i-a adus în repetate rânduri la guvernare pe socialiştii cunoscutului lider. Suma investită: 100 de milioane de dolari. Banii au mers la partidele de opoziţie, şi media „libere”. Rezultatul: regimul Miloşevici cădea în 2000, în urma unei lovituri de stat dictate de Washington. Până şi tribunalul care l-a condamnat pe Miloşevici, cel de la Haga, este cofinanţat de Soros. Până şi acuzaţiile împotriva fostului lider sârb (crime împotriva umanităţii, crime de război, genocid) au fost formulate în urma unor dovezi furnizate de organizaţia controlată, de această dată integral, de George Soros: Human Rights Watch.
Revenind la Ungaria, liderii de astăzi sunt crescuţi la şcoala lui Soros. Premierul Orban şi preşedintele Parlamentului maghiar, Laszlo Kover, sunt foşti beneficiari ai unor burse educaţionale Soros. Revoluţia „portocalie” din Ucraina şi cea „a trandafirilor”, din Georgia, au fost intens susţinute de Soros.
Povestea celui mai preţios teren din Balcani
Kosovo l-a interesat pe afacerist datorită zăcămintelor de cărbune şi aur. Cazul demonstrează influenţa lui Soros chiar şi asupra unor organizaţii ca Alianţa Nord-Atlantică (NATO). Să intrăm un pic în amănunte.
În iulie 1998, cotidianul New York Times publica povestea complexului minier Trepca, socotit, „cel mai preţios teren din Balcani”. Definiţie destul de exactă, întrucât aici se află cele mai bogate zăcăminte de plumb şi zinc din Europa, iar complexul include topitorii, depozite, unităţi de procesare, linii de cale ferată, o fabrică de baterii şi o uzină electrică. În februarie 2000, o instituţie înfiinţată de Soros, International Crisis Group, se oferea să acorde consultanţă în refacerea Balcanilor, acţiune condusă de NATO. Într-un raport, instituţia îl sfătuia pe Bernard Kouchner, liderul misiunii ONU în Kosovo la acea vreme, să preia controlul asupra complexului, deoarece „pune în pericol sănătatea oamenilor”. În august 2000, 3.000 de soldaţi NATO au dat buzna în singura fabrica funcţională a complexului. Kouchner justifica acţiunea astfel: „Aş fi fost neglijent dacă aş fi admis ca o ameninţare pentru sănătatea copiilor şi femeilor însărcinte să continue fie şi numai pentru încă o zi”.
La 11 ani de la acţiunea NATO, Soros trimitea o delegaţie în Kosovo, pentru a negocia cumpărarea rezervelor de cărbune şi a unor zăcăminte metalifere. Valoarea zăcămintelor: circa 300 de miliarde de dolari.
ROMÂNIA
La 22 decembrie 1989, Soros gândea modul de acţiune potrivit pentru România. Sandra Pralong spune că Fundaţia Soros a scurtat tranziţia, dar şi că ţării îi lipseşte în continuare meritocraţia.
Cum se justifică aceste acţiuni din Europa de Est? Dacă e să dăm crezare celor de la New Statesman,”societatea deschisă” a lui Soros defineşte, de fapt, o societate prielnică afacerilor sale.
Analistul economic Daniel Dăianu – care a scris prefaţa unei cărţi a lui Soros, „Epoca failibilităţii” – are o altă variantă: „Rămân la opinia – spune Dăianu – că Soros a fost mânat în iniţiativele sale filantropice, dincolo de generozitate, şi de un sentiment de disconfort, având în vedere sorgintea averii sale”. Nu e o avere obţinută ilicit, continuă Dăianu, dar este una dobândită prin „valorificarea oportunităţilor oferite de un sistem pe care tot el îl critică”.
În România, Fundaţia Soros se înfiinţa imediat după căderea regimului Ceauşescu, sub conducerea Sandrei Pralong: „Prima oară l-am întâlnit pe George Soros chiar în ziua Revoluţiei Române, 22 Decembrie 1989”, spune Pralong pentru EVZ. În 1989, ea făcea traduceri în mod voluntar pentru Helsinki Watch, gruparea prin care Soros finanţase anticomunismul din Polonia şi Cehoslovacia.
Soros venise în fugă să se consulte cu cei de la Helsinki Watch despre „ce-ar trebui făcut pentru a ajuta România”, iar Pralong se afla în vizită la directoarea organizaţiei. O întrevedere „expeditivă, dar foarte participativă”. „Soros a întrebat ce ştie fiecare despre situaţia din România, a cerut sugestii despre calea cea mai bună de acţiune şi a tranşat în favoarea trimiterii unei delegaţii la Bucureşti”, îşi aminteşte românca. Pralong a fost aleasă pentru a face parte din această delegaţie.
În scurt timp, primea o provocare: să conducă Fundaţia Soros în România. „Am acceptat pentru că era ce-mi doream: să revin în România şi să contribui cumva la tranziţie, la ”normalizarea” şi deschiderea societăţii spre ea însăşi şi spre lume”, spune Pralong.
O întrebăm ce crede că a reuşit să schimbe în România această organizaţie. „Fundaţia a scurtat timpul de tranziţie. Fără suportul financiar al Fundaţiei, schimbări cum ar fi formarea unei elite educate în sistem occidental şi abilitatea sa de a reforma statul ar fi necesitat încă multe zeci de ani”, estimează dânsa.
România a rămas ţara clanurilor şi cumetriilor
Fundaţia a scurtat tranziţia, dar a reuşit să creeze în România o „societate deschisă”, ambiţia lui Soros? Se pare că nu, arăta Sandra Pralong în interviul luat de publicaţia amintită în 2011. „O societate deschisă este nu doar una democratică, ci şi una meritocratică, unde primează regulile abstracte şi nu puterea clanului sau relaţiile de cumetrie”.
Aşadar, a avut sau are Soros interese financiare în România? Se prea poate să aibă. Numele său a apărut în contextul exploatării de la Roşia Montană. A fost un episod ciudat: în timp ce Fundaţia Soros ridica semne de întrebare asupra proiectului, George Soros era considerat parte din el. Soros a ţinut să lămurească situaţia. El a spus că nu are „niciun interes în mina de aur de la Roşia Montană, nici prin Gabriel Resources, nici prin Newmont (companie minieră controlată de Soros)”. Totuşi, s-a ferit să spună care este soluţia corectă pentru Roşia Montană.
În privinţa Fundaţiei, aceasta „acţionează autonom”, a spus Soros. Într-adevăr, după ce a finanţat-o cu zeci de milioane de dolari (într-un an a alocat chiar 15 milioane), fundaţia reuşeşte acum performanţa de a se susţine de una singură. Însă, ca şi în alte state din Europa de Est, fundaţia pentru „societate deschisă” a lui Soros a fost o călăuză pentru americanizare. Chiar George Soros se descria, fără modestie, drept „omul care a adus americanizarea în Europa de Est”. Şi asta i-a adus putere, puterea creează poziţii dominante, iar acestea produc bani. Mulţi bani.
Sursa foto: forbes.com
