Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că, în cazul în care va trece moţiunea de cenzură pe care PSD doreşte să o depună în Parlament, până la finalul acestei sesiuni, social-democraţii vor prelua puterea şi că deocamdată propunerea de premier rămâne medicul Alexandru Rafila.
„Dacă trece moţiunea de cenzură vom veni la putere cu programul nostru de guvernare, cu altă filosofie şi abordare a acestei crize atât în sănătate, cât şi în economie şi nu avem nicio problemă să ne asumăm guvernarea”, a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, la Antena 3.
Ciolacu a adăugat că propunerea de premier a PSD rămâne, deocamdată, medicul Alexandru Rafila.
”Până în acest moment e o decizie a partidului că propunerea PSD pentru funcţia de prim ministru este domnul Alexandru Rafila. Nu este altă decizie. În acest moment, dacă mă întrebaţi, domnul Alexandru Rafila este propunerea”, a afirmat Ciolacu.
Liderul PSD a precizat că în acest ciclu electoral, PSD „nu are cum” să facă guvernare cu PNL.
Sorana a fost eliminată la Australian Open