Circulaţia pe A1 va fi închisă temporar între nodul rutier Sălişte şi Cunţa

Alexandru Ionescu

Circulaţia pe autostrada A1 va fi închisă, în perioada 2-20 mai, între nodul rutier Sălişte şi Cunţa, pentru desfăşurarea unor lucrări în zona Viaductului Aciliu, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

 

„În intervalul 02.05.2022 – 20.05.2022, se va închide circulaţia pe A1 (km. 273 + 815) pentru a permite începerea lucrărilor de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie pe Calea 1 a Viaductului Aciliu. Astfel, se va închide circulaţia pe A1, Calea 1 (Sibiu – Sebeş), între nodul rutier Sălişte şi nodul rutier Cunţa (km. 270 + 240 – km. 292 + 455)”, a transmis CNAIR.

În această etapă a lucrărilor, traficul va fi deviat pe următoarea variantă de ocolire: Nod rutier Sălişte – intersecţie DC 67 cu DN 1, km. 330+490 – DN 1 (Sălişte – Apoldu de Sus – Miercurea Sibiului) – intersecţie DN 1, km. 351+250 cu DJ 1061 – Nod rutier Cunţa – Al.

Totul despre noii posibili membrii ai CCR, avizați pozitiv de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor


Citeste si...  Lucrări finalizate la conducta care alimentează cartierul Aviației
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *