Fostul ministru USR al Transporturilor Cătălin Drulă susţine că CNAIR a anulat licitaţia pentru Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, ceea ce, în opinia sa, înseamnă că actualul deţinător al portofoliului Sorin Grindeanu „aruncă la gunoi peste 187 de milioane de euro din PNRR”.
„Incompetenţa acestei guvernări a nătângilor loveşte zilnic în şansele României de dezvoltare”, conchide Drulă.
„GRINDEANU A DAT DE GARD AUTOSTRADA A1 DIN PNRR. Incompetenţa acestei guvernări a nătângilor loveşte zilnic în şansele României de dezvoltare. CNAIR a anulat licitaţia pentru Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Ceea ce înseamnă că Sorin Grindeanu aruncă la gunoi peste 187 de milioane de euro din PNRR. Şansele pentru finalizarea până în 2026 a celor 9km lipsă din A1 (zona “tunelurilor urşilor” la Holdea) scad către zero. Reuşisem, în 2021, cu mari eforturi să deblochez această licitaţie, dar indolenţa lui Sorin Grindeanu pune cruce acestui proiect”, scrie Drulă pe Facebook.
Vreme rece toată săptămâna, anunță ANM