Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat marți avertizările de vânt și ploi, astfel încât un număr de 14 județe vor fi vizate de un Cod galben până la ora 18:00, iar alte cinci până la ora 23:00, în timp ce Codul portocaliu afectează un număr de cinci județe, până la ora 18:00.
Potrivit meteorologilor, marți, în intervalul orar 12:30 — 18:00, va fi în vigoare avertizarea Cod galben în zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița, unde se vor cumula cantități de apă pe arii extinse de peste 25 — 30 l/mp și izolat de 50 l/mp. De asemenea, se vor semnala ploi și în restul teritoriului, dar mai ales în jumătatea sudică a Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei și local în zona Carpaților Orientali, unde cantitățile de apă se vor situa între 15 și 20 l/mp. La munte, la altitudini mari, trecător vor fi precipitații mixte.
În același interval orar, va fi activ Codul portocaliu de ploi, în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, unde s-au acumulat cantități de apă în general de 40 — 70 l/mp, iar în după-amiaza zilei de marți va continua să plouă și se vor mai înregistra 20 — 25 l/mp și izolat 30 l/mp. Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sudice, sud-estice și vestice, unde vitezele vor atinge 50 — 70 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vor fi rafale de peste 80 km/h. ANM, citată de Agerpres, precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările.