Meteorologii au emis, luni, Cod portocaliu de ploi torenţiale, în urma cărora se vor acumula cantităţi de apă însemnate, vijelii, descărcări electrice şi grindină, valabil până marţi dimineaţă, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în Moldova şi în zona montană a Olteniei şi Munteniei.
În acelaşi interval, partea de sud a ţării va fi sub avertizare Cod galben, iar de marţi dimineaţă toată ţara se va afla sub Cod galben, până joi.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu, de luni de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, vizând instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate. Astfel, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în Moldova şi în zona montană a Olteniei şi Munteniei vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină.
Citește și: Avion militar produs de Taiwan, la primul zbor