La trei ani de la tragedia din Colectiv, România nu mai are bancă de piele. După 22 de ani de existenţă, autorităţile au închis singurul loc unde se depozita şi conserva pansamentul biologic pentru marii arşi. Banca a fost vitală în primele zile de la Colectiv pentru tratarea victimelor. Informaţia este ţinută secret de opt luni de autorităţile care se laudă, în schimb, cu programe pentru mari arşi, cu fonduri alocate pentru construirea de centre noi. România are în continuare un singur centru pentru mari arşi – Spitalul de Arsuri, care în 2015 avea 11 paturi pentru mari arşi, iar acum are doar 5. În prezent, singura şansă de supravieţuire a unui român ars grav este să ajungă la un spital din străinătate. Despre cât de pregătită este România să trateze un mare ars aflaţi din noul episod marca România furată.
– Incendiu! Incendiu! Scoateţi maşinile! Incendiu! Incendiu în fabrica Pionierul!
– Unde? Pe ce stradă?
– Strada Tăbăcarilor 7, incendiu în fabrica Pionierul! Explodează! Explodează! Da! Da! Alo, pompierii! Sunt oameni înăuntru! Nu ştiu câţi au ieşit.
– Domnule, spuneţi-mi, unde arde. La intrare?
– Înăuntru. Există un club. Există un club. Într-unul dintre cluburile din fabrica Pionierul.
– Da, da, ştiu unde e Colectiv, domnule. Spuneţi-mi exact unde arde acolo. Clubul arde?
– Arde, a luat foc. Arde înăuntru, a luat foc. Da, da, da, acum ard nişte oameni!
– Ard nişte oameni?
– Da, da, da. Ies răniţi.
– Spuneţi-mi exact cam câte victime sunt?
– Nu ştiu, sunt foarte mulţi arşi.
Emanoil Grivei, ars la mina Rovinari: În România nu a fost tratat niciun caz peste 50% să trăiască. Eu am fost 61%, nu am avut nicio șansă. Și mi s-a spus.
Arșii în România. Statisticile ultimilor șapte ani
Anual mii de români ajung la spital cu arsuri.
2010 – 9744 de arşi
2011 – 8640 de arşi
2012 – 8294 de arşi
2013 – 7601 de arşi
2014 – 6958 de arşi
2015 – 7131 de arşi
2016 – 6926 de arşi
2017 – 7232 de arşi
Din numărul total de arşi raportaţi în această perioadă, 6% din pacienţi sunt încadraţi ca mari arşi, ceea ce în cifre absolute înseamnă sute de români.
2010 – 464 de mari arşi
2011 – 395 de mari arşi
2012 – 435 de mari arşi
2013 – 393 de mari arşi
2014 – 406 de mari arşi
2015 – 368 de mari arşi
2016 – 431 de mari arşi
2017 – 466 de mari arşi
2018 – 348 de mari arşi.
Datele sunt adunate de Digi 24 de la spitalele judeţene de urgenţă din ţară. Cifrele sunt mult mai mari în realitate, deoarece nu toate unităţile sanitare au răspuns solicitării noastre. Din 41 de spitale judeţene de urgenţă, doar 28 au răspuns solicitării Digi 24.
Aproape 20% dintre arşii internaţi în aceste spitale sunt transferaţi mai departe. Cei mai mulţi ajung la Spitalul de Arsuri, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu, singurele spitale care ar trebui să fie pregătite să îi trateze.
România 2018. Trei ani de la incendiul din clubul Colectiv. 65 de morţi de la tragedia care avea să ne schimbe. Timpul parcă a stat în loc.
Adina Apostol, victimă în incendiul de la Colectiv, mărturisea, la un an de la tragedie: „Din păcate, mi s-a schimbat viaţa, dar nu şi personalitatea. O parte din mine e acolo şi nu ştiu dacă pot să accept că tot ceea ce s-a întâmplat e adevărat. Încă nu ştiu dacă am trecut peste partea asta”.
Apoi, aceeași Adina Apostol ne spunea, la doi ani de la #Colectiv: „Au fost doi ani grei. Am fost tot timpul pe drumuri. Tot timpul Bruxelles-Bucureşti. A trceut prea mult timp defapt. În aştia doi ani se puteau face multe lucruri”.
Ce face Adina Apostol la trei ani de la Colectiv? „Încerc să îmi reiau viaţa şi să mă întorc la muncă, vreau să termin cel puţin pentru anul ăsta cu operaţiile şi să fac şi anul viitor, să le împart cumva. (…) Face mai bine, dar încă umblă prin spitale, mai sunt tot aşa, operaţii de făcut, încă nu s-au terminat şi nici nu se vor termina foarte curând şi e dezamăgită de tot. Dezamăgită de sistemul medical dezamăgită de viteza cu care nu se mişcă lucrurile”.
Cazul lui Emanoil Grivei vs promisiunile autorităților
Emanoil Grivei a fost trimis de România, la final de iulie, la un centru de mari arşi din Charleroi, Belgia, împreună cu un alt coleg de-al său după ce amândoi au suferit arsuri pe 61%, respectiv 40% din suprafaţa corpului, în timp ce erau pe platforma Complexului Energetic Oltenia, de la Rovinari.
„Pe 21 iulie s-a întâmplat accidentul, iar pe 19 septembrie eu am fost acasă, fără două zile au fost două luni. Două luni tratat în Belgia. Da, pe picioarele mele, nu m-a ajutat nimeni. S-au mirat și domnii doctori cât de repede m-am putut reface și a fost totul bine. Eu a trebuit să vin acasă de braț cu soția, că așa i-am promis”, spune Emanoil.
Pe hârtie, în cei trei ani de la tragedia din Colectiv, România are toate mecanismule prin care poate salva un mare ars.
Cristian Grasu – secretar de stat în Ministerul Sănătății: „Am reușit să creăm în cadrul programelor naționale de acțiuni prioritare un program național de acțiune prioritară pentru marii arși. Am reușit să îl creăm anul trecut și să îl facem funcțional anul acesta. 10 milioane de lei au fost repartizare anul acesta pentru susținerea tratamentului marilor arși în spitalele existente, cu posibilitățile existente. Încercăm să dăm o amploare mai mare acestui program în funcție de necesitățile care se vor ivi și feedback-urile pe care le vom avea din teritoriu”.
Dr. Cristian Grasu este secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii şi explică măsurile luate de instituţiei pe care o reprezintă din 2015 până în prezent.
Cristian Grasu – secretar de stat: „Există un program întreg finanţat prin împrumutul de la Banca Mondială care se ocupă de dezvoltarea sistemului de tratament al marilor arşi, dar lucrurile nu sunt încă finalizate.Este vorba de construirea unor centre de mari arși la Timișoara, la Târgu Mureș, unul și la București, la spitalul Bagdasar Arseni. În cadrul Ministerului Sănătății există un program de tratament în străinătate, există o comisie la nivelul Ministerului Sănătății care aprobă dosarele de tratament în străinătate și prin intermediul acesteia se pot trimite acei pacienți care depășesc capacitatea noastră la un moment dat la tratament în străinătate, urmând ca Ministerul să acopere costurile îngrijirilor desfășurate în acele zone”.
Tragedia românească de la finalul lui octombrie 2015 a mişcat întreaga Europa. După trei ani, încă se lucrează la un mecanism prin care ţările membre UE să îşi unescă forţele în cazul unei catastrofe similare. Concret se stabilesc criterii clare prin care victimele să fie transportate la spitalele din ţări care pot oferi tratament adecvat, fără a se mai pierde timp cu formalităţile.
Dr. Raed Arafat, secretar de stat, şef al departamentului de Situaţii de Urgenţă: „În momentul în care o ţară declanşează mecanismul, automat se consideră că ţara gatantează plata tratamentului – fie prin asigurări, fie direct. Pe timpul Colectiv nu aveam astfel de procedură, (…) deci, doar declanşarea mecanismului de către ţara respectivă să fie un angajament deja de plată astfel încât spitalele sau ţările care vor primi să nu mai ceară înainte sau din timp zeci de hârtii făcute şi să accepte ca bolnavii să ajungă şi hârtiile să vină pe parcurs şi documentele şi tot. (…) Paralel cu asta, în secunda în care declanşezi mecanismul (…) să existe echipe europene care se numesc burn teams, care vin şi fac triajul. Sper că următorul salt să se facă cel puțin în primul semestru al anului viitor, s-ar putea ca până atunci să reușim să convingem toate țările să adopte o procedură la nivel de protecție civilă, toată lumea e de acord că o astfel de procedură trebuie să fie una simplă, necomplicată”.
România nu mai are bancă de piele – un secret bine păstrat
Practic stăm mai prost decât acum trei ani. Autorităţile ascund faptul că România nu mai are bancă de piele, singura din ţară.
Banca de piele era situată chiar lângă sala de operaţie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, acolo unde erau trataţi pacienţii care ajungeau cu arsuri. Ţesuturile, după ce erau prelevate de la pacienţi aflaţi în moarte clinică, erau criogenate la -80 de grade şi conservate în recipiente speciale.
Oficial există un substitut artificial, dar care nu este acceptat atât de uşor de organism ca pielea naturală.
De mai bine de opt luni, banca de piele din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu a fost închisă de către Agenţia Naţională de Transplant, după 22 de ani de activitate.
Pentru suspendarea activităţii bănci de piele din România, autorităţile au invocat faptul că nu avea infrastructură şi nici resursele umane sau financiare suficiente pentru bună desfăşurare a activităţii.
Este aceaşi bancă de piele care la momentul Colectiv a avut un rol important în tratarea victimelor. Atunci, în rezervele ei existau 7.000 de centimetri pătraţi de piele, suficienţi pentru cei 137 de răniţi internaţi.
Dr. Ciprian Isacu: „De ce este necesară această bancă de piele? Pentru că marii arşi nu au suficientă piele să îi grefezi, or pielea recoltată pe comă depăşită în moarte clinică cerebrală este cel mai bun pansament biologic. care există.
Cristian Grasu – secretar de stat: „Există și aici o inițiativă a Ministerului Sănătății, folosind tot niște fonduri nerambursabile prin care vor fi upgradate aceste locații în așa fel încât să ajungă să îndeplinească standardele. Este iar un lucru care va dura cel puțin un an”.
Dr. Ciprian Isacu: „E o ruşine pentru o ţară europeană să nu ai bancă de piele. Charleroi e un oraş ca, nu ca Medgedia, un oraş mic, şi avem bancă de piele”.
Adina Apostol, supravieţuitor Colectiv: „Cicatricile astea de pe corp nu mă lasă să fiu cum eram înainte şi în al doilea rând lipsesc prea multe. Lipsesc oamenii care s-au dus atunci. Am cunoscut părinţi care au rămas orfani de copii, ca să spun aşa. Şi oamenii ăştia au nişte minusuri şi suferă mult şi odată ce îi cunoşti, nimic nu mai poate să fie ca înainte”.
Emanoil Grivei, ars la Rovinari: „A fost o ambiție prea mare ca să mă recuperez repede și nu a fost ceva greu pentru mine și în continuare fac kinetoterapia singur, cum am făcut și acolo. Acolo m-au învățat domnii doctori, doamna doctor și cu domnul asistent mișcările pe care trebuie să le fac. Când am făcut primii pași am plâns de bucurie (…). Aceste lucruri mici sunt foarte mari în momentul în care nu ai putința respectivă. Pentru că eu, după ce mi-am revenit atunci, am încercat să mă dau jos din pat atunci, dar nu am putut, nu se putea, nu mă țineau picioarele, cum ar veni”.
Secretar de stat în Ministerul Sănătății: Trebuie să recunosc că nu s-a schimbat mare lucru
Cristian Grasu – secretar de stat: „Trebuie să recunosc că nu s-a schimbat mare lucru în aceşti trei ani. (…) Ceea ce ne lipsește în continuare este o structură coerentă și actuală, din punct de vedere al fluxului îngrijirilor și circuitul pacientului printr-o secție de acest gen, care să respecte standardele existente actuale la nivel mondial. În 2015 și în 2016 am reușit să trimitem la studii de specialitate, în Franța, medici chirurgi plasticieni, medici anesteziști, asistenți de la Spitalul Floreasca pentru a crea un nucleu de oameni pregătiți. Sigur, întotdeauna există riscul ca oamenii pe care îi pregătești foarte bine să părăsească sistemul. La Floreasca asta s-a întâmplat în mare măsură, mai ales cu personalul mediu. Nu dezarmăm, ne continuăm proiectul, continuăm să pregătim oameni”.
Medic: Nimeni nu vrea să facă arsură. Arsul e un amărât, în general
Dr. Ciprian Isacu: „Arsura este în chirurgia plastică Cenuşăreasa. Nimeni nu vrea să facă arsură, toată lumea vrea să facă sâni, buze, nu ştiu… Nu merită. Arsul e un amărât, în general. Social vorbind, iarna se arde pentru că ard cu ţigara în gură, vara este patologia de grătar, ard frunzele, nu vorbesc de accidentele de muncă, copiii cu electricitate, deci nu sunt oameni care îşi permit să facă nişte… accidentele se întâmplă, nu este vina nimănui”.
Ciprian Isacu a făcut parte din echipa medicilor din Franţa care a venit în 2015 să evalueze starea de sănătate a victimelor de la incendiu din clubul Colectiv. Pe unii dintre supravieţuitori i-a tratat, pe alţii încă îi mai tratează. Între timp s-a mutat în Belgia, iar de acolo i-a trimis pe picioare, înapoi acasă, pe Emanoil Grivei şi colegul său.
Dr. Ciprian Isacu: „În Belgia sunt șase centre, iar în Franţa sunt mai multe. Între 6 şi 10 şi 12. La Charleroi avem 10 care pot fi automat toate transformate în paturi de reanimare, în Bordeaux erau 8 de reanimare – sunt 8 de reanimare şi 8de terapie intensivă. Ei, România câte are? Am auzit că avem 6 paturi mari şi late după trei ani de la Colectiv pentru o eventuală catastrofă”.
Dr. Raed Arafat, șeful DSU: „O țară precum România trebuie să aibă măcar 20-30 de paturi – 40 de paturi de arși mari în țară care poată să trimită arși la aceste paturi. Pe lângă ele trebuie să fie și alte paturi pentru pacienții care nu sunt mari arși, dar care au arsuri serioase și care trebuie să fie tratați. Până când România va putea să îşi trateze marii arşi la ea acasă, cele mai grave cazuri sunt trimise peste hotare – în Belgia, Franţa, Germania, Israel şi chiar Bulgaria”.
Dr. Ciprian Isacu: „Se moare la arși, se moare. Este o regulă scrisă – suma, procentajul în arsuri de gradul III, suma cu vârsta, dacă depășește 100, nici eu, glumesc acum, nici aşa (n. r. – Dumnezeu) nu îl mai scoate. Acum un an şi ceva a fost trimis tot de aici în Bulgaria, am citit, cineva care depăşea 120. Hai să fim serioşi. Îl trimitem să moară în altă parte că noi nu putem. Un pat există, nu sunt locuri. De asta spun, hai să facem în patru-cinci centre patru-cinci-şase patru, dar cu oameni care ştiu să facă chestia asta”.
Cât a decontat România pentru tratarea victimelor din Colectiv
România a decontat aproape 1,3 milioane de euro numai pentru tratarea victimelor din Colectiv în ultimii trei ani.
În 2016 – s-au decontatat tratamente în valoare de peste 480.000 de euro: Israel – 221.910 euro + 46.290 USD, Marea Britanie – 121.081 GBP, Belgia – 71.424 euro, Germania – 13.000 euro.
În 2017 – suma decontată pentru tratarea răniţilor în urma incendiului de la Colectiv a depăşit jumătate de milione de euro: Belgia – 231.374 EURO, Germania – 219.231 EURO, Israel – 24700 USD, Marea Britanie – 3317 GBP, Franţa – 18.636 EURO, Olanda – 9669 EURO.
Iar în primele zece luni ale anului 2018 Ministerul Sănătăţii a decontat de la buget tratamente în valoare de aproape 300.000 de Euro: Germania – 222.302 EURO, Belgia – 37.942 EURO, Israel – 20.841 USD, Olanda – 10.865 Euro, Franţa – 1.200 de Euro, Suedia – 6000 SEK.
Reporter: De cât timp mai este nevoie ca România să trateze un mare ars așa cum este tratat în Belgia, Franța, în țări cu tradiție în acest domeniu?
Cristian Grasu – secretar de stat: Întotdeauna întrebarea cred că este un pic mai complexă. Mai corect ar fi de cât timp, de câți bani și de câți oameni va mai fi nevoie și întotdeauna dacă atunci când vorbim despre bani se pot găsi soluții, atunci când vorbim despre oameni e nițel mai complicat și pregătirea unui medic specialist, după cum știți, durează minim 5 ani, a unui asistent, în cel mai fericit caz, ar putea să dureze de la 18 la 36 de luni (…) cred că lucrurile se pot întâlni într-un mod fericit la nivelul a trei ani de aici încolo”.
Dr. Ciprian Isacu: „Măi, băiete, ce fac ăia care nu au pile sau nu au pe cineva care să telefoneze în străinătate – băi, îi primiţi şi pe ai noştri. Ce face românul care se arde? Trebuie să… mai ales că e simplu, este o schemă – sunt pansamentele de tipul ăla, de tipul ăla, kinetoterapeuţii să se implice, e scris peste tot. V-am spus atâta bunăvoinţă”.
„Îi mai dau o şansă României momentan, dar sinceră să fiu nu ştiu cât pot”
Emanoil Grivei, ars Rovinari: „Nu s-a schimbat nimic. Atâta timp cât nu poți să tratezi pe cineva după trei ani, să îl tratezi de arsuri mai mari de 50% eu nu cred că s-a schimbat nimic. Asta consider eu, că nu s-a schimbat nimic, cu toate că avem cadre medicale capabile de așa ceva, dar nu știu ce să vă spun. De multe ori regret că am rămas în România. Dar, pe de altă parte, trebuie să stau lângă familie, lângă copil, mai are puțin să termine facultatea, și rămânem în România.
Adina Apostol: „M-am gândit în 2016, când eram convinsă că nu o să mai întorc acasă. Apoi, am avut discuţii cu prieteni de-ai mei foarte apropiaţi, cu persoane dragi care mi-au spus să nu abandonez, deşi România şi-a bătut joc de mine şi de ceilalţi, să nu plec pentru că oamenii sunt buni, însă trebuie să schimbăm ceva şi să luptăm. E aşa, în sufletul meu o amestecătură aşa, de…de toate, dar undeva acolo parcă persistă dezamăgirea. Parcă tot asta mă doare cel mai tare – nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a întâmplat nimic, deşi au murit 65 de oameni şi atâţia… în jur de 200 de răniţi care puteau să nu mai fie nici ei… a fost un sacrificiu făcut degeaba.
– Îi mai dai o şansă României sau te gândeşti tot mai mult să renunţi la ea?
Adina Apostol: „Îi mai dau o şansă momentan, dar sinceră să fiu nu ştiu cât pot”.
Citește și Teleorman: Un proiect european de 322 milioane de euro, în pericol din cauza întârzierii lucrărilor
De Vlad Mitu
