Concert Mozart – Schubert la Sala Radio

1

Un concert Mozart – Schubert şi evenimentul „Romanian Hits”, în cadrul căruia piese româneşti de succes sunt prezentate în variantă jazz, vor fi susţinute live la Sala Radio, miercuri şi joi, şi vor fi transmise online.

Miercuri, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio propune un concert Mozart – Schubert, dirijat de Cristian Oroşanu, care în prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii din Braşov şi al Kameratei Kronstadt, ansamblu pe care l-a fondat.

Valentin Şerban, singurul violonist român calificat în semifinala Concursului Internaţional „George Enescu”, ce va avea loc în primăvara acestui an, va fi solist. Şerban este membru al orchestrei Les Dissonances din Paris şi al Orchestrei Române de Tineret. Absolvent al cursurilor de Master la Kunstuniversität în Graz (Austria), sub îndrumarea violonistei Silvia Marcovici, el a susţinut numeroase concerte şi recitaluri atât în România, cât şi în Franţa, Austria, Germania, Danemarca, Polonia, Spania şi Belgia.

În evenimentul transmis de la Sala Radio, elva interpreta Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră de Mozart, iar seara se va încheia cu Simfonia nr. 2 de Schubert.

Joi, de la aceeaşi oră, unele dintre cele mai cunoscute piese româneşti pop-rock şi folk vor fi prezentate într-o versiune inedită, cu sonorităţi de jazz. Sub titlul „Romanian Hits”, din setlist fac parte melodiile „Vine o zi” (Holograf), „Banii” (Partizan), „Cântec de leagăn” (Horia Moculescu), „Ţara lui Peşte” (Vunk), „Trurli” (Vasile V. Vasilache), „Vorbe” (Laurenţiu Duţă), „Perfect” (Timpuri Noi), „Dor de viaţă” (Aura Urziceanu). Aranjamentele muzicale ale pieselor sunt semnate de George Natsis.

Pe scena Sălii Radio vor urca George Natsis – pian, Sebastian Burneci – trompetă, Paolo Profeti – saxofon alto, Eugen Mamot – saxofon tenor, Radu Florian – trombon, Adrian Flautistu – contrabas, Laurenţiu Zmău – baterie şi Adrian Cojocaru – percuţie.

Un procuror de la Secția Specială vrea renumărarea voturilor de la Sector 1

1 comentariu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele