Un nou OUG 13? Conducerea Senatului convocată joi seară, în aceeași zi în care Guvernul are o nouă ședință

0

Conducerea Senatului se reunește joi la ora 18:00 în contextul în care sesiunea extraordinară se încheie oficial. Totodată, Guvernul are programată joi o nouă ședință de lucru. De altfel, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu a declarat public că Executivul va avea o nouă ședință pentru că “mai sunt câteva ordonanțe de urgență care nu suportă amânare”.

“Avand în vedere că se apropie vacanța parlamentară, sunt acte normative care nu suportă amanare și în funcție de avizele care vor veni, vor fi puse pe ordinea de zi”, a declarat Nelu Barbu la sfârșitul ședinței de marți.

Guvernul poate emite ordonanțe de urgență doar în perioada în care Parlamentul se află în sesiune. Parlamentul este în sesiune extraordinară până pe 19 iulie, aceasta fiind ultima zi în care Guvernul mai poate aproba ordonanță de urgență. Activitatea în Parlament va fi reluată în septembrie.

Conform legii, Senatul sau Camera Deputațiilor (după caz) înregistrează ordonanțele de urgență în ședința Biroului Permanent. De precizat este că odată înregistrată OUG în Parlament această produce efecte. Procedural conducerea Camerei sesizate ia act și trimite OUG către comisiile de specialitate pentru a fi dezbătută. La rândul lor comisiile elaborează un raport care trebuie discutat și adoptat în plenul Camerei.

În practică parlamentară odată înregistrate ordonanțele în Parlament nu mai este nevoie de sesiune extraordinară, comisiile de specialitate lucrând pe perioada vacanței. Raportul pe OUG poate fi dezbătut și adoptat în viitoarea sesiune parlamentară din toamnă.

Citește și Cătălin Ivan: Dragnea îşi doreşte această OUG, Dăncilă nu va avea nici o ezitare iar Vâlcov este direct implicat

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele