Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea activelor de producţie ale COS Târgovişte, aflată în prag de faliment, de către Beltrame Group, pentru 38,3 milioane euro plus TVA.
Achiziţia face parte dintr-un plan amplu de investiţii în Târgovişte în valoare de aproximativ jumătate de miliard de euro care include modernizarea actualului combinat şi construirea fabricii eco-inteligente pentru oţel beton şi sârmă laminată.
„AFV Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de bare din oţel şi oţeluri speciale din Europa, a primit autorizarea Consiliului Concurenţei pentru preluarea activelor funcţionale de producţie ale Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte. Valoarea tranzacţiei se ridică la suma de 38,3 milioane de euro + TVA. Pe lângă valoarea achiziţiei, AFV Beltrame Group va investi în următorii ani aproximativ 100 mil. euro în modernizarea utilajelor din actualul combinat. La aceasta se va adăuga capitalul de lucru şi construcţia unei noi fabrici eco-inteligente pentru producţia de oţel beton şi sârmă laminată, estimată la aproximativ 300 milioane euro. Pentru finalizarea tranzacţiei este necesară îndeplinirea unor condiţii suplimentare care ţin de procedura insolvenţei ṣi obţinerea autorizărilor necesare din partea autorităţilor competente”, anunţă companiile.
Prezent pe piaţa oţelului din România din 2007, unde deţine laminorul din Călăraṣi prin intermediul filialei Donalam, AFV Beltrame Group doreşte să îşi extindă activitatea din România prin achiziţia ṣi redeschiderea unităţii de producţie a oţelului deţinute de COS Târgoviṣte SA, societate aflată în prezent în reorganizare judiciară, în aşteptarea soluţionării apelului la hotărârea Tribunalului de declarare a falimentului.
„Grupul Beltrame urmăreşte să transforme combinatul Târgoviṣte într-o unitate de producţie de oţeluri speciale competitiv la nivel european. Astfel, în următorii 4 ani vor fi investiţi aproximativ 100 de milioane de euro în modernizarea utilajelor, respectiv oţelăria şi laminoarele, precum şi aproximativ 40-50 milioane euro în asigurarea capitalului de lucru”, arată grupul.
Pentru început vor fi create aproximativ 450-500 de locuri de muncă, iar ulterior să se ajungă la aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă.
În prezent, în cadrul COS Târgovişte mai lucrează aproximativ 90 de angajaţi, în principal pentru menţinerea în funcţiune a reţelelor de utilităţi şi conservarea echipamentelor.
Efervescență penală: Cristian Burci se căsătorește în Emirate cu fosta iubită a lui Mazăre