Consumul mai mic de carne ar putea ajuta mediului înconjurător

0

Statele lumii ar putea asigura hrana necesară populaţiei în creştere fără a provoca daune ireparabile mediului înconjurător dacă oamenii ar consuma mai puţină carne, cantitatea de deşeuri alimentare ar fi redusă la jumătate şi ar fi adoptate practici agricole mai bune, au notat oamenii de ştiinţă într-un studiu, citat de Thomson Reuters Foundation.

Eşecul implementării chiar şi uneia dintre aceste trei acţiuni ar putea exacerba schimbările climatice şi totodată ar putea spori nivelul de poluare şi epuiza resursele naturale, transformând planeta într-un loc nesigur pentru umanitate, a concluzionat cercetarea condusă de o echipă internaţională de specialişti.
Lumea trebuie să producă o cantitate cu 50% mai mare de alimente pentru a susţine aproape 10 miliarde de oameni până în 2050, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Însă, dacă lucrurile nu se schimbă, impactul producţiei alimentare asupra mediului înconjurător ar putea spori cu 90% până în 2050 ajungându-se la un nivel la care planeta nu va mai fi ”un spaţiu operaţional sigur pentru umanitate”, atrage atenţia studiul.

Pentru prevenirea acestei situaţii, toată lumea ar trebui să adopte o alimentaţie bogată în legume verzi, fructe şi nuci şi săracă în carne roşie şi produse lactate, conform cercetării finanţate de platforma scandinavă non-profit EAT. Zootehnia este responsabilă de aproximativ 14,5% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Citește și: Guvernul oferă 43 de milioane de euro pentru fermierii afectați de pesta porcină

Articolul Consumul mai mic de carne ar putea ajuta mediului înconjurător apare prima dată în Agroteca.


Sursa: Consumul mai mic de carne ar putea ajuta mediului înconjurător

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele