infectii

Coronavirus: 307 cazuri noi de persoane infectate

Alexandru Ionescu

Grupul de Comunicare Strategică anunţă joi 307 cazuri noi de infectare cu coronavirus şi decesul a 39 de persoane în ultimele 24 de ore. La ATI sunt internaţi 485 de pacienţi.

 

”Până astăzi, 27 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.076.840 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.036.646 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 307 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, potrivit datelor transmise de autorităţi.

În Bucureşti sunt 28 de cazuri noi de COVID, iar 11 judeţe au între 10 şi 17 cazuri, restul având sub 10 cazuri noi.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este sub 0,5 în peste 30 de judeţe, iar în Capitală este 0,5.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 110 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 30.131 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.05.2021 (10:00) – 27.05.2021 (10:00) au fost raportate 39 de decese (21 bărbaţi şi 18 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Gorj, Harghita, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Timiş şi Vâlcea.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 14 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Citeste si...  Celebrul Larry King are coronavirus

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.841. Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.837.772 de teste RT-PCR şi 1.134.709 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.816 teste RT-PCR (11.325 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.491 la cerere) şi 10.334 de teste rapide antigenice.

Voiculescu ne anunță că va trebui să trăim cu coronavirus


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *