Un număr de 431 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la un total de 13.163 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus COVID – 19, a anunţat duminică Grupul de Comunicare Strategică.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.869 au fost declarate vindecate şi externate.
La terapie intensivă sunt internaţi 255 de pacienţi.
Totodată, până acum, 780 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
Păstrează aerul din casă fără virusuri, bacterii sau mirosuri: SHARP KC-G50EUH, pentru grădinițe, săli de clasă, birouri de până la 38mp
20.123 de persoane se află în izolare la domiciliu sub monitorizare medicală, informează duminică Grupul de Comunicare Strategică.
De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.251 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.
184 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 195.508 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 422 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.031 de apeluri la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.