Coronavirusul a amânat turneul de la Roland Garros

0

Meciurile de pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros se vor desfăşura între 30 mai şi 13 iunie, o săptămână mai târziu decât era prevăzut, au anunţat organizatorii.

 

Obiectivul, “pentru această ediţie 2021 a Roland-Garros, este de a maximiza şansele ca turneul să se poată desfăşura în faţa celui mai mare număr posibil de spectatori, atât pentru jucători, cât şi pentru întreaga comunitate de pasionaţi de tenis, garantând în acelaşi timp securitatea sanitară a tuturor”, a explicat Federaţia Franceză de Tenis (FFT), organizatoarea evenimentului.

“Având în vedere acest dublu obiectiv, fiecare săptămână se poate dovedi a fi de nepreţuit”, a precizat FFT.Ediţia din 2020 a Roland Garros a fost amânată din mai până în septembrie, din cauza pandemiei de coronavirus, o decizie a FFT din martie 2020 care a surprins pe toată lumea.

De data aceasta, amânarea de o săptămână a turneului de grand slam jucat pe zgură va avea un impact limitat asupra programului, chiar dacă vor exista doar două săptămâni între finala de la Roland Garros şi startul turneului de la Wimbledon (28 iunie-11 iulie).

Generalul Ilie Năstase, evacuat de pe terenul de tenis pentru comportament nesportiv

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele