plamani-coronavirus

Covid-19 într-o formă gravă dublează riscul de deces în următorul an

Filip Constantin

Concluzia aparține unui studiu de specialitate, conform căruia pacienţii ce supravieţuiesc unei infecţii severe cu SARS-CoV-2 au de peste două ori mai multe posibilități de a muri în anul următor, decât cei care au simptome mai uşoare ale bolii.

Publicată în „Frontiers in Medicine”, cercetarea sugerează că infecţiile grave cu coronavirus pot afecta semnificativ și pe termen lung sănătatea.

Totdată, riscul crescut de deces a fost mai mare în cazul pacienţilor sub 65 de ani şi doar 20% dintre pacienţii cu COVID-19 sever care au murit au făcut-o din cauza complicaţiilor tipice, cum ar fi insuficienţa respiratorie, potrivit „The Guardian”.

Am efectuat un studiu anterior care a arătat că pacienţii cu COVID-19 sever care s-au recuperat au avut un risc semnificativ mai mare de a fi spitalizaţi în următoarele şase luni. Acest nou studiu a extins acest lucru pentru a investiga riscul de mortalitate în următoarele 12 luni„, a declarat autorul principal al studiului, Arch Mainous, de la Universitatea din Florida.

De asemenea, cercetătorii au urmărit dosarele electronice de sănătate a 13.638 de pacienţi care au fost supuşi unui test PCR pentru COVID-19 în cadrul sistemului de sănătate al Universităţii din Florida. 178 de pacienţi au avut simptome severe ale virusului, 246 de COVID-19 au avut simptome uşoare sau moderate, iar restul au avut rezultate negative. Toţi pacienţii incluşi în studiu s-au vindecat de boală, iar cercetătorii au urmărit rezultatele lor.

Același studiu a constatat că pacienţii care s-au simţit foarte rău din cauza coronavirusului au avut o posibilitate semnificativ mai mare de a muri în următorul an, o tendinţă care a fost deosebit de notabilă în rândul celor cu vârsta sub 65 de ani.

Citeste si...  Rafila, nu vom primi toate dozele de vaccin anti-COVID odată

Asta sugerează că pacienţii au suferit un declin general al stării lor de sănătate care i-a făcut vulnerabili. „Din moment ce ştim acum că există un risc substanţial de a muri din cauza a ceea ce ar fi probabil considerat a fi o complicaţie nerecunoscută a COVID-19, trebuie să fim şi mai vigilenţi în ceea ce priveşte diminuarea episoadelor severe de COVID-19. A risca şi a spera la un tratament de succes în spital nu transmite imaginea completă a impactului COVID-19. Recomandarea noastră în acest moment este să folosim măsuri preventive, cum ar fi vaccinarea, pentru a preveni episoadele severe de COVID-19„, a declarat autorul studiului.

Amintim, COVID-19 poate provoca simptome severe şi moartea persoanelor vulnerabile, în special în cazul celor cu afecţiuni de bază. Unii oameni se confruntă, de asemenea, cu simptome COVID-19 pe termen lung, care durează câteva săptămâni sau luni după infectare, precum oboseala şi dificultăţi de respiraţie.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *