Cristian Tudor Popescu: „Cei mai mulţi nu s-au lăsat prostiţi, au înţeles că acest vot e despre nimic”

Informateca

Românii au demonstrat că nu sunt proşti şi că sunt omenoşi, a declarat la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu. El a vorbit despre elementele care au dus la eşecul referendumului din acest weekend.

Primul aspect la care s-a referit jurnalistul a fost formularea întrebării de pe bulentinele de vot: „În România nu funcţioneaza referirea decât pe perioadă fizică. Ori e vorba de Băsescu, ori e vorba despre aruncarea de la balcon din parlament a unui număr de parlamentari. La ele a venit lumea. Când e vorba de abstracţiuni, de Constituţie, ca în 2003, când e vorba de fraze, concepte, lumea nu vine prin definiţie.

Referendumul trebuie să fie întruchipat în ceva, altfel nu poţi să îi mobilizezi cu toţi popii şi activiştii PSD.

Întrebarea ar fi trebuit formulată altfel: sunteţi de acord ca fiecare familie întemeiată pe căsătorie dintre un om şi muierea lui – să înţeleagă oamenii – să primească câte un miel de Crăciun şi câte un porc de Paşte?

Dacă era asta formularea mai stăteau secţiile goale?”.

În al doilea rând, jurnalistul a comentat teoria boicotului, invocată drept cauză a eşecului referendumului.

Cristian Tudor Popescu a subliniat că în aceste zile nu a fost vorba de boicot, ci de raţiune, deoarace oamenii au stat şi s-au gândit: „Boicotul e o operaţiune concertată a unui grup de oameni într-un scop politic într-o anume idee comună. Unii care au boicotat acest referendum sunt suporteri LGBT sau sunt simpatizanţi, alţii pentru că sunt anti-PSD, alţii că sunt anti-biserică, dar cauza principală pentru care oamenii nu au venit la vot nu e boicotul, e că cei mai mulţi nu s-au lăsat prostiţi, au înţeles că acest vot e despre nimic, că nu se întâmplă nimic”.

Citeste si...  România și UE, diferențe în definirea suspecților de coronavirus

În al treilea rând, în opinia jurnalistului, politicienii au forţat nota, iar oamenii au ales să nu se bage în această chestiune politică, trendul fiind de respingere şi de neîncredere în clasa politică.

„Unii nu s-au speriat de duşmanul imaginar. Dragnea are o metodă, spre deosebire de predecesorii de la PSD, lucrează numai cu duşmani imaginari. Când Iliescu spunea: vin ungurii, vin moşierii, în 1996, ăştia erau o realitate, dar în cazul lui Dragnea, e vorba de Soros, de multinaţionale, de gâzii care au venit la Athenee Palace, de homosexualii care vin să ne răpească copiii”,a vorbit jurnalistul.

Un alt motiv pentru care oamenii nu au venit la vot este chiar faptul că rezultatul referendumului privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari nu s-a concretizat, deşi 80% dintre votanţi s-au exprimat în acest sens.

Citește și Coaliția pentru Familie acuză PSD că a boicotat referendumul pentru familia tradițională și vorbește de boicot generalizat al tuturor partidelor

De Vlad Mitu


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *