CSM apără independența unui judecător, după ce fostul șef al Inspecției Judiciare (IJ), Lucian Netejoru, a fost filmat când l-a vizitat acasă pe magistratul Înaltei Curți de Casaţie și Justiție (ÎCCJ) Cristinel Grosu.
Vizita ar fi avut loc pe 4 octombrie 2023, în jurul orei 19:00, potrivit unor imagini de pe camerele de supraveghere obţinute de G4Media.ro. Netejoru este interesat după ce ÎCCJ și Grosu analizează astăzi excluderea din magistratură a două judecătoare acuzate de IJ.
Ce căuta Netejoru acasă la judecător
În imagini se poate observa cum, la ora 19:37, Lucian Netejoru iese din lift și se îndreaptă spre ieșirea din imobil, urmat de judecătorul Cristinel Grosu. Întâlnirea ar fi durat în jur de 45 de minute și a avut loc la domiciliul din București al magistratului Grosu.
Magistratul Cristinel Grosu face parte din completul de 5 judecători al Înaltei Curți învestit cu judecarea contestației formulate de judecătoarele Curții de Apel București (CAB), Daniela Panioglu și Nadia Guluțanu, împotriva uneia dintre deciziile CSM de excludere din magistratură.
Pe când era șef al Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru a avizat actele din dosarul disciplinar împotriva celor două judecătoare, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare. Netejoru s-a pensionat la data de 1 iulie 2022.
Întâlnirea dintre cei doi vine cu 5 zile înaintea procesului de azi, 9 octombrie 2023, de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care cele două judecătoare CAB contestă decizia de excludere din magistratură.
Citește și: Soția judecătorului CCR Gheorghe Stan, promovată cu notă maximă la Tribunalul București
CSM sare ca ars
La câteva ore de la publicarea