Nu este ușor să fii părinte dar garantez că nici copil nu este ușor să fii în zilele noastre. Aparent fiecare generație s-a axat pe ceva definitoriu acelor vremuri și milioane de oameni au fost afectați în bine sau rău. Bunicii noștri au trăit grozăvia războiului, le-a fost teamă de foamete și mulți dintre ei au fost pe front unde s-au întâlnit cu moartea. Părinții noștri au trăit vremurile comunismului în care totul era secretizat, în care frica, nesiguranța și neliniștea domneau la tot pasul. La rândul nostru ca părinți trăim tranziția zilelor noastre, nu avem foamete sau război, nu ne temem (prea tare) să ne exprimăm opiniile dar nesiguranța zilei de mâine, ”robia” ratelor lunare și înregimentarea într-un sistem care tinde să te reducă la o cifră, ne afectează serios și pe noi dar și pe copiii noștri.
Probabil că destul de puțini părinți știu în zilele noastre să analizeze corect un context bun de educație pentru copiii lor. Și le dau perfectă dreptate. Nu este deloc ușor să o faci. Conceptul de familie tindem să îl vedem simplu: mama, tata, copilul sau copiii, bunici și câteva rude în plus sau minus. Dar dacă adăugăm la astea toată ”zestrea” cu care vine fiecare, observăm lesne că lucrurile se complică un pic.
Copiii la rândul lor se confruntă cu o serie de distorsiuni care-i determină să fie ”neatenți”, ”obraznici”, ”lipsiți de voință”, ”leneși”etc.
Din fericire pentru cei care au ochi să citească și înțelepciune să înțeleagă, totul are o explicație foarte simplă începând cu…nevoile de bază ale copilului.
*notă: fiecare străbunic, bunic, părinte a fost la rândul lui copil, așa că schema se aplică la toată generația.
Citește și: Lecţia de geografie
Nevoile primare ale copilului nu țin doar de cele fiziologice cum am fi tentați să credem mai ales când au vârste foarte mici, ci țin de un cumul foarte exact de manifestări și contexte care ajută (sau nu) copilul să se dezvolte bine atât din punct de vedere fiziologic dar și emoțional. Dacă suntem cumva tentați să credem că un nou născut nu are emoții, ei bine, vă anunț pe această cale că însăși modalitatea prin care copilul dumneavoastră vine pe lume îi poate afecta dezvoltarea emoțională. Știați că, statistic, copiii născuți cu forcepusul au tendința să aștepte mai mult ajutor? Dar aceste aspecte vor face subiectul altui articol, să revenim la ”oile noastre”.
Pentru a avea un context optim de dezvoltare a copiilor noștri, noi ca părinți este bine să asigurăm următoarele:
1. Atașament parental și familial care să-i asigure securitate și Constanță. Am subliniat constanță deoarece am observat din practica mea de psiholog că acest lucru este cel mai greu de oferit copiilor. De regulă părinți, bunicii sau bonele vin cu seturi de valori și reguli diferite, ”ajutând” copilul să se dezorienteze și să se simtă prinși într-o poveste încâlcită a adulților. Responsabilitatea unui părinte este să fie matur (da, matur emoțional nu ca vârstă) și să își asume rolul conform statutului pe care îl are, mama nu se va comporta ca un tată și tatăl nu se va comporta ca o mamă. În cazul familiilor monoparentale, responsabilitatea este și mai mare deoarece un singur părinte trebuie să suplinească două roluri disjuncte ceea ce complică puțin lucrurile și necesită o abordare foarte serioasă pentru binele copilului.
2. Dovezi constante și repetate de acceptare. Copilul are nevoie să primească dovezi clare că este acceptat și sprijinit. Are nevoie de cuvinte de încurajare și nu de comparație sau umilință. Nu vom avea copii mai fericiți sau puternici dacă din fragedă pruncie îi vom pedepsi verbal sau fizic, dimpotrivă. Un copil care este pedepsit și agresat verbal sau care asistă în cadrul familiei la așa ceva, va fi un viitor adult nesigur care va încerca din răsputeri să compenseze.
3. Încurajare și respect. Incredibil de important este Da, copilul TREBUIE respectat. Faptul că este mic nu înseamnă că nu este în proprietatea senzațiilor și emoțiilor sale. Credeți-l că știe dacă îi este foame sau frig, știe dacă vrea ceva cu adevărat sau nu. A respecta copilul însemnă a-l învăța primii pași către o maturizare sănătoasă și responsabilitate. Copiii trebuie să învețe consecințele faptelor prin responsabilitate, nu pedeapsă. Încurajarea unui copil este foarte importantă mai ales la vârste mici în care ei descoperă lumea. Este cu totul diferit să îl încurajezi să iubească natura cu toate aspectele ei (vânt, frig, ploaie, zăpadă, căldură) decât să se teamă de ea de pildă. Așa copilul va învăța să se adapteze nu să se plângă.
4. Nevoia de structură. Copiii au nevoie de reguli! Nu văd nimic constructiv în a alege varianta de parenting în care copilul este lăsat să facă ce vrea de teama că i se lezează personalitatea. Copilul are nevoie de reguli și structuri bazate pe etică: respectul față de el, față de alții și față de natură. Copilul trebuie să se bucure de o libertate „corectă” care să respecte normele necesare vieții în comun și simțul realității. De aceea noi părinții trebuie să asigurăm coerență și model, punând noi înșine în practică ceea ce cerem copiilor, ceea ce fie vorba între noi, nu este întotdeauna simplu.
O să închei cu o invitație la o întrebare: care este modelul de viață pe care îl predau eu copilului meu din tată în fiu?
Citește și:,,CARAGIALE – CONTEMPORANUL NOSTRU“
Articol scris de psiholog Adriana Petrescu: adriana-petrescu.net
(0 vizualizari)
Post-ul Cu frâna de mână trasă apare prima dată în Pedagoteca.
Sursa: Cu frâna de mână trasă
