Dacă eşti în căutarea celui mai mare parc acvatic din lume, atunci Germania probabil că nu îţi vine în minte şi te gândeşti că un astfel de parc ar funcţiona în ţările arabe, spre exemplu. CasoTeca îţi spune cum arată cel mai mare parc acvatic din lume. E aproape de România.
La aproape 50 de kilometri Berlin se află cel mai mare parc acvatic din lume. Acesta a fost amenajat într-un fost hangar pentru avioane. În interiorul hangarului se află o destinaţie surprinzătoare. Tropical Islands Resort este cel mai mare parc acvatic de interior din lume, și reușește să le ofere vizitatorilor săi căldură pe tot parcursul anului.
6.000 de persoane încap în cel mai mare parc acvatic din lume
Cel mai mare aqua park din lume acoperă o suprafață de aproape 65.000 de metri pătraţi şi poate găzdui până la 6.000 de persoane. Parcul acvatic satisface preerinţele tuturor turiștilor, de la copii, pentru care există o zonă dedicată, cu jucării, tobogane de apă, şi până la adulţi.
Chiar dacă în mod tradiţional astfel de parcuri sunt destinate mai mult familiilor cu copii, Tropical Islands Resort are multe facilităţi şi pentru adulţi. Aici a fost amenajată o lagună similară celor care pot fi descoperite în Bali, dar şi saune şi bazine pentru adulţi.
Cum Berlinul este o destinaţie de vacanţă, şi nu foarte departe de România, puteţi lua în calcul o vizită în cel mai mare parc acvatic din lume. Preţul pentru un bilet pentru doi adulţi şi cel mult patru copii este de 125 de euro. În plus, cei interesaţi pot dormi aici în cabane sau în corturi, pentru o experienţă de junglă autentică.