Cursa de ciclism Turul României 2019 ia startul pe 11 septembrie. Vor fi parcursi 700 de km

0

A 52-a ediție a cursei de ciclism Turul României va avea loc, toamna aceasta, în perioada 11-15 septembrie. Echipa națională a României va da piept cu unele dintre cele mai puternice echipe cicliste din lume, pe un traseu de 707 kilometri, care pornește din Cluj-Napoca, ajunge pe TransBucegi (Drumul Babelor) și se încheie în București.

Turul României, competiția de profil cu cea mai mare tradiție din România, organizată de Federația Română de Ciclism, a avut loc pentru prima dată în 1934, România fiind cea de-a șasea țară din lume care a găzduit un tur național de ciclism.

„Mica Buclă”, așa cum mai este cunoscut evenimentul, este inclusă în calendarul competițional european al Uniunii Cicliste Internaționale, care anul acesta a promovat competiția românească la categoria 2.1. Calificativul permite ca la Turul României să ia parte și echipe profesioniste care participă în Turul Franței sau al Italiei, echipe semi-profesioniste, continentale și naționale.

Cu aproximativ 140 de cicliști care se vor lupta pentru mult râvnitul tricou galben, în cadrul a 5 etape, cursa promite să fie un spectacol menit să promoveze atât ciclismul românesc, cât și încurajarea mersului pe bicicletă în rândul populației și turismul românesc.

Traseul stabilit pentru această ediție surprinde obiective turistice importante ale țării și trece prin orașele Cluj-Napoca, Sighișoara, Brașov, Focșani, Buzău, Târgoviște, Ploiești, ajungând în final la București. Mai mult, Micla Buclă este prima competiție care ajunge pe TransBucegi (Drumul Babelor), singurul drum din țara noastră care traversează Munții Bucegi, ajungând până în apropierea obiectivelor – Sfinxul și Babele.

Penultima etapă a Turului României are ca punct de finish Piatra Arsă, aflată la o altitudine de 1950 de metri, la jumătatea distanței dintre Babele și Cota 2000. Construită în anul 1935, Cabana Piatra Arsă a fost transformată într-o bază sportivă, care primește în fiecare an numeroși sportivi în cantonament.

Etapele Turului României:

Etapa 1 Cluj-Napoca – Sighișoara (177 kilometri)
Traseu: Cluj-Napoca – DN1C- Vălcele-Apahida – Sighișoara

Etapa 2 Brașov-Focșani (177 kilometri)
Traseu: Brașov – DN 11 – Focșani

Etapa 3 Buzău – Târgoviște (125 kilometri)
Traseu: Buzău – E 85 – Târgoviște

Etapa 4 Ploiești – Piatra Arsă (126 kilometri)
Traseu: Ploiești – RAR Prahova – DN 72/DJ156 – Piatra Arsă

Etapa 5 București (102 kilometri, circuit urban)
Traseu: Piața Victoriei – Șoseaua Kisseleff – Piața Arcul de Triumf – Bulevardul Regele Mihai I – Piața Presei Libere (15 ture)

În cadrul Turului României vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (acordat liderului în clasamentul general), tricoul alb (acordat celui mai bun sportiv român) și tricoul roșu (acordat celui mai bun cățărător).

La Turul României – ediția 2019 vor participa 20 de echipe, dintre care 6 echipe naționale și 14 echipe continentale: Team Novak, Echipa Națională a României, Lokosphinx (Rusia), VosterATS Team (Polonia), Giotti Palomar Victoria (România), LKT Team Brandenburg (Germania), Vivo Massi (Paraguay), Kyiv Capital (Ucraina), Echipa Națională a Slovaciei, CCC Development Team (Polonia), Elkov Author (Cehia), Team Hurom (Polonia), Friuli Cycling Team (Italia), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Echipa Națională a Rusiei, Echipa Națională din Belarus, Echipa Națională a Estoniei, Echipa Națională a Turciei, precum și Vino Astana Motors (Kazakhstan).

Turul României sau „Mica Buclă” este cea mai importantă competiție ciclistă din România, organizată de Federația Română de Ciclism. Prima ediție a Turului, câștigată de echipa Bulgariei, a avut loc în 1934, pe o distanță de 1026 de kilometri, având 7 etape.

Originile Turului României datează însă de la începutul secolului trecut. În august 1910, inspirată de Turul Franței, publicația autohtonă „Revista Automobila” a organizat Circuitul Munteniei, la care au participat 18 concurenți, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-Butimanu-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit.

În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima ediție a Turului României, țara noastră devenind a șasea din lume cu propriul tur național dedicat cicliștilor. Din 1950 până în 1974, Turul României a fost organizat cu regularitate, urmat de o perioadă de pauză până în 1983. Din 1984, a fost reluată organizarea Turului.

Cea mai rapidă cursă parcursă în cadrul Turului României a fost în 1974, între Pitești și București, când cei 109 kilometri au fost parcurși cu o medie de 52,516 km/h. Înainte de 1989, sportivii români au obținut victorii importante, rutierii autohtoni câștigând 21 de ediții. Mircea Romașcanu și Constantin Dumitrescu, două legende ale ciclismului românesc, au câștigat fiecare de 3 ori Turului României, fiind cel mai mare număr de victorii individuale.

Cititi si România este pe primul loc în UE la numărul bicicliștilor morți

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele